Antena Meniu Search
x

Mii de credincioşi la Sfântul păgubiţilor. Au venit să ceară o minune și mulți pelerini care şi-au pierdut banii

Mii de credincioşi au stat la coadă, chiar şi câteva ore, ca să se roage la moaştele Sfântului Mina, prăznuit astăzi de Biserica Ortodoxă.

Vezi și

Mii de credincioşi au stat la coadă, chiar şi câteva ore, ca să se roage la moaştele Sfântului Mina, prăznuit de Biserica Ortodoxă. Se spune că este ocrotitorul păgubiţilor. Aşa că la biserica din centrul Capitalei, au venit să ceară o minune toţi cei care şi-au pierdut banii, serviciul sau iubirea.

Înarmaţi cu acatiste şi multă răbdare, mii de pelerini au mers în zori să spună o rugăciune la moaştele Sfântului Mina. 

Leonard are 35 de ani. E nelipsit de la pelerinaj, de când, spune el, Sfântul Mina i-a ascultat rugăciunea.

Leonard, pelerin: "Merg de an de zile si a inceput sa se miste tineretul, e semn bun, nu se pierde averea poporului. Am ramas fara serviciu, fara job, cum se zice in limbaj european de 2 bani, si mi-a ajutat. Oricine ii cere orice cu indrazneala il ajuta, e probata!"

Astăzi a venit să-i mulţumească, la coada întinsă pe două străzi.

Credinciosii care se asaza la coada de sute de metri au de asteptat chiar si cateva ore pana cand ajung la racla facatoare de minuni. Spun insa ca merita fiecare minut, pentru Sf mare MUcenic ii ajuta in procese, precum si daca au fost inselati sau pur si simplu au pierdut ceva.

"Am avut amanetat cu tot cu acte apartamentul, pentru o slabiciune de-a mea si m-am rugat cu lacrimi la Sfânta Mina si mi l-a dat inapoi", mărturiseşte o femeie. 

Sfântul Mina este considerat şi ocrotitorul celor care vor să-şi găsească perechea. Andreea l-a întâlnit pe Iulian, după ce s-a rugat la moaştele marelui mucenic. 

"Sa spunem ca a avut o influenta pozitiva in familia noastra si speram ca o sa aiba in continuare", crede Andreea. 

În această seară, racla cu rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Mina se întoarce în lăcaşul de cult cu acelaşi nume, situat în centrul Capitalei,  acolo unde creştinii se pot ruga tot anul. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Mii de credincioşi la Sfântul păgubiţilor. Au venit să ceară o minune și mulți pelerini care şi-au pierdut banii