Milioane de oameni, împotriva armelor de foc. Sute de manifestații au avut loc în toată lumea
Milioane de oameni au ieşit în stradă în zeci de oraşe din lume.
Milioane de oameni au ieşit în stradă în zeci de oraşe din lume. Din Philadelphia, la Washington, în Berlin, Londra sau Sydney, tineri, vârstnici şi numeroase vedete au spus NU armelor, într-una dintre cele mai mari manifestaţii care au avut loc vreodată.
Mărturiile supravieţuitorilor aduc lacrimi în ochii protestatarilor. Mulţi sunt liceeni veniţi să îşi omagieze colegii dispăruţi în masacrul de luna trecută din Parkland. Un milion de oameni li s-au alăturat şi au ieşit în stradă peste Ocean. O mare de oameni, uniţi în lupta împotriva armelor de foc.
A fost una dintre cele mai impresionante mişcări de protest din era modernă. Opt sute de marşuri au fost organizate numai în Statele Unite. În Los Angeles a cântat Rita Ora, iar la Washington au urcat pe scenă Miley Cyrus, Demi Lovato şi Ariana Grande.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰