Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Violeta Alexandru, ministrul Muncii: "În societatea românească, oamenii vor să se pensioneze cât mai repede"

Veşti sumbre pentru viitorii pensionari. Peste 15 ani, tinerii nu vor mai putea să-i susţină la bătrâneţe, spun actualii guvernanţi. În acest condiţii, vârsta de pensionare ar putea creşte.

de Redactia Observator

la 09.01.2020 , 21:02

Veşti sumbre pentru viitorii pensionari. Peste 15 ani, tinerii nu vor mai putea să-i susţină la bătrâneţe, spun actualii guvernanţi. În acest condiţii, vârsta de pensionare ar putea creşte. Economiştii atrag atenţia că, în lipsa unei reforme, un angajat va ajunge să susţină trei pensionari.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Justa măsură ar putea fi creşterea vârtei de pensionare până la 70 de ani, la cerere, în anumite domenii, cred guvernanţii. Şi asta deşi speranţa de viaţă la noi în ţară este de 75 de ani, potrivit datelor Eurostat. Prin comparaţie, germanii trăiesc în medie 80 de ani şi se pot pensiona la 63 dacă au lucrat cel puţin 35 de ani. 

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În ultimii 30 de ani, România a îmbătrânit îngrijorător. Dacă tendinţa se menţine, vor fi din ce în ce mai puţini tineri care să muncească şi să contribuie la sistemul de pensii pentru a-i susţine pe vârstnici. 

Ministrul Finanţelor vine cu un scenariu negru: românilor născuţi în anii 70, din generaţia decreţeilor, nu va avea cine să le plătească pensia. O posibilă soluţie: contribuţia mai mare la pilonul doi. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

România are acum 5,6 milioane de angajaţi şi aproximativ 4,6 milioane de pensionari. Adică, 10 salariaţi susţin 9 pensionari. Peste zece ani, când vor ieşi la pensie 1,8 milioane de decreţei, acest raport se va schimba radical. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Economiştii îi sfătuiesc însă pe români să se bazeze mai puţin pe stat şi mai mult pe contribuţiile proprii în pensiile private. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cifrele ASF ne arată că sunt puţini românii care se gândesc la viitor. La pilonul 2 contribuie 7,4 milioane de angajaţi şi s-au strâns deja peste 60 de miliarde de lei. Pensii facultative au doar 500 de mii de români care au adunat în conturi puţin peste 2,4 milarde de lei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Violeta Alexandru, ministrul Muncii: "În societatea românească, oamenii vor să se pensioneze cât mai repede"