Moarte suspectă în Giurgiu: Un bărbat a fost găsit fără suflare în apropiere de graniţa cu Bulgaria
Poliţiştii giurgiuveni efectuează cercetări pentru moarte suspectă după ce agenţii rutieri au găsit, în noaptea de duminică spre luni, un cetăţean străin în vârstă de 65 de ani decedat în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, Bulgaria.

'În timp ce se deplasau pe DN 5, Bucureşti-Giurgiu, către frontieră, au observat în afara părţii carosabile, în zona unui scuar cu vegetaţie, la 30 de metri de sensul giratoriu din apropierea intrării în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Ruse, Bulgaria, trupul unui bărbat căzut. La prima analiză, au observat că trupul găsit intrase în descompunere, dar nu avea urme vizibile de violenţă. Acesta a fost identificat ca fiind un cetăţean străin în vârstă de 65 de ani', a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache.
Cadavrul a fost transportat la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor care au dus la decesul bărbatului.
Cercetările în acest caz sunt efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Din spusele martorilor, bărbatul decedat este din Republica Bulgaria şi încă nu se cunoaşte cum a ajuns în partea română a punctului de trecere a frontierei.
Sursă: Agerpres.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰