Observator » Ştiri sociale » Mobilizare pentru găsirea a două persoane care au abandonat 10 căței, lângă un magazin sătesc din Brașov

Foto Mobilizare pentru găsirea a două persoane care au abandonat 10 căței, lângă un magazin sătesc din Brașov

căței abandonați în Brașov Mobilizare pentru găsirea a două persoane care au abandonat 10 căței, lângă un magazin sătesc din Brașov - Facebook
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 01.01.2024, 17:12 | Modificat la 01.01.2024, 17:12

Iubitorii de animale s-au mobilizat, luni, pe reţelele sociale, pentru identificarea a două persoane care au abandonat zece căţei lângă un magazin sătesc din judeţul Braşov. Maşina are numere de înmatriculare din judeţul Sibiu.

"DACIA Duster blue cu număr de Sibiu. Au abandonat în data de 29 decembrie ora 16.45 la magazinul sătesc din Şona, județul Braşov 10 căţeluşi mici care au fost găsiţi dimineaţa zilei de 30 decembrie, flămânzi, după o noapte de stat în frig....", este mesajul postat pe Facebook şi distribuit intens pe grupurile iubitorilor de animale.

Aceştia încearcă identificarea persoanelor şi cer autorilor postării să facă reclamaţie la poliţie, astfel încât bărbatul şi femeia care apar în imaginile distribuite să fie identificaţi şi sancţionaţi.