Momente de GROAZĂ în Buzău: Un tânăr A FOST ACOPERIT ÎN ÎNTREGIME DE PĂMÂNT. Pompierii încearcă să-l salveze
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău intervin, sâmbătă, pentru salvarea unui tânăr din localitatea Smeeni peste care s-a surpat un mal de pământ în timp ce săpa o groapă pentru o fosă septică. Autorităţile nu ştiu în ce stare este acesta, fiind acoperit în întregime de pământ.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu, tânărul săpa o fosă septică atunci când malul s-a surpat, iar o cantitate mare de pământ a căzut peste el, acoperindu-l.
Fosa septică are aproximativ cinci metri adâncime.
La faţa locului intervin mai multe echipaje ale ISU Buzău, şi al Serviciului de Ambulanţă
În ajutorul pompierilor care îndepărtează pământul a fost adus şi un excavator al Primăriei Smeeni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰