Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Moş Crăciun abandonează sania, în lipsa zăpezii. La Galați a ajuns cu carul, iar la Constanța a ieșit din apele mării

Moş Crăciun e foarte ocupat în această perioadă. Mai sunt trei zile până la Sărbătoarea Naşterii Domnului şi are multe drumuri de făcut. Şi, cum nu poate folosi sania, pentru că nu e zăpdă peste tot, Moşul a fost nevoit să găsească soluţii pentru a ajunge în fiecare loc unde sunt copii. În Galaţi, de exemplu, a ajuns cu un car alegoric. Iar în Constanţa, înotând.

de Redactia Observator

la 22.12.2021 , 08:19

Apariţia surprinzătoare a Moşului a fost întâmpinată de claxoanele şoferilor aflaţi în trafic, dar şi de aplauzele gălăţenilor care se aflau aseară pe străzile orşului. În desele sale opriri, carul alegoric a fost înconjurat imediat de copii şi de părinţi. "Am auzit cântând şi ne-am uitat pe geam", povestește o femeie. Moș Crăciun a fost însoţit de ajutoarele sale, dar şi de artişti care au cântat colinde la fiecare oprire.

Moș Crăciun: S-au îmbolnăvit renii! Am rămas cu o Spiriduşă, s-o ţină Dumnezeu sănătoasă că altfel nu ştim unde vom ajunge!

Spiriduşă: E puţin frig, dar merită pentru copii. Când le văd bucuria îmi umple inima! 

Articolul continuă după reclamă

Gălăţenii vor putea vedea carul alegoric al Moşului până în ajunul Crăciunului, între orele 17.00 – 20.00, prin toate cartierele municipiului. 

Moș Crăciun a venit înotând la Constanţa

La Constanţa, Moşul a fost întâmpinat de fanfară. Dar şi de coruri de copii. Cum nici la malul mării nu e zăpadă, Moşul a fost nevoit să găsească soluţii pentru a ajunge la copii. Micuţii au rămas surprinşi să îl vadă pe moşul cu barbă albă ieşind din adâncuri. 

Pentru a-l încălzi, puştii i-au spus moşului poezii care mai de care mai frumoase, eforturile lor fiind răsplătite cu dulciuri şi jucării.  Întrebat dacă a mai văzut până acum un Moş care să vină de sub apă, un băiețel răspunde: "Nu, doar cu sania". Moş Crăciun scafandru a promis că va veni şi anul viitor. Încărcat cu şi mai multe daruri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri sociale » Moş Crăciun abandonează sania, în lipsa zăpezii. La Galați a ajuns cu carul, iar la Constanța a ieșit din apele mării