Moșii de iarnă, tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să dai de pomană în această zi
În fiecare an, în ziua de sâmbătă dinaintea duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, creştinii ortodocşi din România îi pomenesc pe cei trecuţi la domnul. Conform tradiţiei populare, această sărbătoare este numită şi “Moşii de iarnă” sau “Sâmbata morţilor”. În această zi în biserică sunt pomeniţi oamenii care nu au avut parte de slujbe rânduite la înmormântare.
Conform datinilor străvechi, în unele zone ale ţării bătrânii povestesc cum sufletele morţilor vin în această zi pe pământ, în timp ce credincioşii dau de pomană mâncare gătită pentru ca spiritele să îi ocolească.
Sufletele trecute în nefiinţă vin astăzi să se hrănească cu mireasma şi aburii bucatelor pe care credincioşii le gătesc, astfel încât să le ajungă întreg anul.
Ce se dă de pomană de Sâmbătă Morţilor
În această zi obiceiul cere să se dea de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci, fructe sau chiar şi lumânări aprinse. La mormintele rudelor oamenii trebuie neapărat să aprindă cel puţin două lumânări, care au rolul de a încălzi sufletele morţilor.
Cei bătrani îşi aduc aminte că Moşilor de iarna li se mai spunea şi Moşii de piftii şi sâmbăta piftiilor. Mai mult, aceasta este singura zi în care se mănâncă răcituri sau piftii. Dacă acestea nu erau mâncate în totalitate în această zi, a doua zi erau aruncate. Altfel, frigurile şi-ar fi făcut apariţia în timpul verii.
De asemenea, se obişnuieşte ca în această zi să nu se lucreze. Toate femeile care nu ţin cont de acest avertisment sunt pedepsite să tremure precum piftia şi să li se întoarcă pomană dată. Mai mult, aceasta zi trebuie respectată cu sfinţenie pentru a te feri de nebunie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰