Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Muzeografii ies în stradă! Angajaţii anunţă proteste chiar de Noaptea Muzeelor 2017

Angajaţii din muzee se pregătesc de protest, de Noaptea Muzeelor, pe 20 mai, nemulţumiţi de actuala formă a Legii salarizării, care ”umileşte şi desconsideră angajaţii din unităţile muzeale”, aşa cum spun reprezentanţii Sindicatului lucrătorilor din MNIR.

de Redactia Observator

la 15.05.2017 , 15:17

Angajaţii din muzee se pregătesc de protest, de Noaptea Muzeelor, pe 20 mai, nemulţumiţi de actuala formă a Legii salarizării, care ”umileşte şi desconsideră angajaţii din unităţile muzeale”, aşa cum spun reprezentanţii Sindicatului lucrătorilor din MNIR.

Protestatarii vor participa la o pichetare vizavi de Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), apoi se vor deplasa individual până la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi vor expune pe panouri, în faţa muzeelor, fluturaşii de salarii.

Decebal Vleja, preşedintele Sindicatului lucrătorilor din MNIR, a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că Noaptea Muzeelor va începe mai devreme, cu un protest al angajaţilor din muzee, nemulţumiţi de actuala formă a Legii salarizării care îi defavorizează. 

Articolul continuă după reclamă

Peste 10 sindicate s-au afiliat deja unei viitoare uniuni sindicale, o Federaţie a Muzeelor, potrivit anunţului de liderul sindical. 

”Anul acesta, Noaptea Muzeelor începe mai devreme, în ziua în care muzeele protestează. Atragem atenţia că actuala formă a Legii salarizării, aşa cum a fost ea prezentată pe site-ul PSD şi cum a fost prezentată în presă, umileşte şi desconsideră angajaţii din unităţile muzeale. Conform noii grile de salarizare, angajaţii din muzee sunt sub nivelul angajaţilor din industria de spectacol, creând ideea că doar instituţiile de spectacol sunt creatoare de act cultural, situând muzeele pe un nivel inferior”, a explicat Decebal Vleja. 

”Practic împarte sectorul cultural în domeni cultural principale şi domenii culturale secundare”, a adăugat Dragoş Neamu, director RNMR. 

”O primă formă apărută pe surse în presă a Legii crea o diferenţă de 500-600 de lei între un restaurator din muzeu şi un restaurator din bibliotecă. Acest lucru a fost regementat. Rămâne însă diferenţa nefirească între salariile angajaţiilor din instituţia de spectacol şi cei ai instituţiilor muzeale”, a subliniat Decebal Vleja. 

Discrepanţa a apărut încă de la începutul anului, prin Ordonanţa 2/2017, când au fost mărite salariile din instituţiile de spectacol cu 50%. ”Ne-am bucurat pentru colegii noştri, dar ar fi trebuit să vină la pachet cu cele din muzee”, spun reprezentanţii sindicatelor. 

”Pe 20 mai vom organiza o pichetare vizavi de intrarea în MNIR, începând cu ora 12.00 şi până la ora 14.00. Noi am dorit să organizăm un marş, am obţinut aprobare doar pentru pichetare, urmată de o deplasare în mod individual până la sediul Ministerului Culturii, unde vom fi prezenţi între orele 15.00-16.30 şi unde vom înmâna ministrului revendicările noastre”, a explicat Decebal Vleja. 

Protestul în stradă va consta în expunerea pe panouri în faţa muzeelor a fluturaşilor de salarii a diverselor categorii de angajaţi din muzee.

”Situaţia este destul de tragică în ceea ce priveşte salariile din muzee. Creşterea repetată a salariului minim a făcut ca un număr foarte mare de angajaţi, mă refer la specialişti debutanţi, supraveghetori şi alt personal, să fie plătit cu salariul minim pe economie, neţinându-se cont de vechime. Se ajunge astfel ca un angajat cu 30 de ani vechime să fie plătit cu salariul minim, în condiţiile în care lucrează sâmbăta şi duminica”, a completat Vleja. 

O serie de amendamente au fost depuse la Parlament, la camera Deputaţilor, la Senat, Cartel Alfa a preluat şi a transmis mai departe solicitările muzeografilor. ”Eliminarea barierelor salariale între angajaţii din muzeele de rang naţional şi celelalte muzee”, este o altă revendicare a angajaţilor, mai ales că, spun ei, ”munca este prestată cu aceeaşi complexitate indiferent de instituţie muzeală”. 

”Aşteptăm o grilă a salarizării unice. În principiu suntem pregătiţi să marcăm momentul de Noaptea Muzeelor. Spre deosebire de alte categorii profesionale, nu ne permitem să protestăm dur. Ne respectăm vizitatorii şi avem obligaţia faţă de ei şi faţă de activitatea noastră. Avem un program articulat de Noaptea Muzeelor”, a declarat, pentru News.ro, muzeograful Mihaela Simion, membru în Sindicatul lucrătorilor din Muzeul Naţional de Istorie a României.

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) va sprijini acţiunea lucrătorilor din muzee. ”Am hotărât să separăm tipurile de acţiune. Reţeaua face lobby, lasă toate pârghiile de acţiune sindicatelor, le vom sprijini, vom colabora. Ele se vor constitui într-o uniune şi vor alcătui planul de acţiune. Noaptea Muzeelor nu va fi un eveniment pe care să-l boicotăm, pentru că avem şi finanţare, şi vom folosi momentul pentru a plasa un anumit tip de mesaj”, a declarat pentru News.ro, Dragoş Neamu, directorul RNMR. 

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Muzeografii ies în stradă! Angajaţii anunţă proteste chiar de Noaptea Muzeelor 2017