Antena Meniu Search
x

Noul film Justice League va cuprinde o scenă emblematică din prima variantă

Actorul Joe Manganiello a confirmat faptul că filmul Justice League al lui Zack Snyder va include o scenă post-credit în care apare el.

de Redactia Observator

la 15.10.2020, 14:59

Personaje Justice League
Noul film Justice League va cuprinde o scenă emblematică din prima variantă

Practic, conform lui Joe Manganiello, când varianta lui Zack Snyder a filmului Justice League va ajunge la HBO Max, anul viitor, va include scena cu acesta în rolul lui Deathstroke, care s-a regăsit în varianta inițială a filmului ajunsă în cinematografe.

Plecarea lui Snyder din proiect, din cauza unor probleme personale, l-a adus pe Joss Whedon în scaunul regizorului, dar modificările acestuia au făcut ca Justice League să devină un cu totul și cu totul alt film față de ceea ce se dorea inițial. Acum, Snyder vrea ca noua peliculă să fie cât mai apropiată de varianta sa orginală.

În scena despre care a vorbit Manganiello, Lex Luthor, interpretat de Jesse Eisenberg, stă pe un iaht, după ce a scăpat din închisoare, și se gândește cum să revină în lumina reflectoarelor. În acel moment, pe iaht apare un bărbat mascat, Deathstroke, care, deși nu spune, pare că este gata să îl ajute pe Lex Luthor cu planul său.

Joe Manganiello a confirmat că a luat parte la o scenă mult mai amplă, care va fi readusă la forma sa originală în Justice League, varianta lui Zack Snyder. Insă actorul a refuzat să spună dacă a filmat vreo scenă nouă sub regia lui Snyder.

Justice League, o poveste de succes

Precedentul film Justice League, lansat în 2017, s-a bucurat de un succes important, având încasări de 657.9 milioane de dolari.

Succesul a fost evidențiat și de faptul că mai multe brand-uri de haine au creat colecții de tricouri inspirate din Justice League.

În plus, tot în 2017 a apărut și jocul Justice League, disponibil la Casa Pariurilor Casino. Dezvoltat de Playtech, jocul are o grafică și imagini fantastice. Iar printre simboluri îi regăsim pe The Flash, Cyborg, Aquaman, Wonder Woman, Superman și Batman, astfel că distracția este garantată. Mai multe jocuri pe următorul link.

Cum au ajuns eroii din Justice League împreună și cum au salvat lumea

Acum rămâne de văzut ce vor face în următorul film eroii din prima parte a Justice League, în care Ben Affleck, Henry Cavill, Amy Adams, Gal Gadot, Ezra Miller și Jason Momoa, unul dintre cei mai căutați actori de la Hollywood, au interpretat rolurile principale.

Povestea primului Justice League se învârte, ca în toate filmele cu supereroi, în jurul salvării Pământului, care ajunge în pericol. De această dată, după moartea lui Superman, Batman este cel care a format o echipă puternică în încercarea de a salva planeta.

Noua sa parteneră este Diane Prince (Wonder Woman) și pe rând în echipă apar Aquaman, Cyborg și Flash, eroi despre care nu se știau prea multe lucruri la început, în afară de puterile lor și câteva detalii, dar am aflat apoi. Despre Aquaman se știe că este fiul reginei Atlantenilor și alte câteva detalii. În cazul lui Cyborg aflăm că a murit, dar a fost readus la viață de tatăl său cu ajutorul unei Motherbox, iar despre Flash se știe că a fost lovit de fulger și că de acolo a devenit foarte rapid.

Aceștia salvează lumea de Steppenwolf, care voia să o distrugă cu ajutorul a trei Motherboxes, care se aflau pe Pământ de mii de ani și erau ascunse în diverse colțuri ale lumii. Cu ajutorul acestora, Steppenwolf ar fi putut să distrugă Pământul în forma sa cunoscută de noi și să îl tranforme într-o planetă asemănătoare cu a sa. Mai mult, el voia ca în acest fel să câștige respectul lui Darkseid, stăpânul său.

Șansele eroilor să îl învingă pe demonicul Steppenwolf erau mici, așa că Batman s-a decis să îl învie pe Superman cu ajutorul unei Motherbox. Într-un final Steppenwolf este învins și chiar atacat de cei din echipa sa, pentru că este cuprins de frică.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » Noul film Justice League va cuprinde o scenă emblematică din prima variantă