Medicii n-au stat o clipă de sărbătorile pascale: Zeci de oameni au devenit părinţi, iar solicitările la Ambulanţă au crescut considerabil
Câteva zeci de părinţi din Bucureşti au primit de Paşte cel mai frumos cadou: venirea pe lume a copilului mult aşteptat. Medicii au fost foarte ocupaţi în noaptea de Înviere, dar şi duminică, însă bucuria mamelor le-a fost suficientă răsplată pentru ziua de sărbătoare petrecută în halatul alb.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Câteva zeci de părinţi din Bucureşti au primit de Paşte cel mai frumos cadou: venirea pe lume a copilului mult aşteptat. Medicii au fost foarte ocupaţi în noaptea de Înviere, dar şi duminică, însă bucuria mamelor le-a fost suficientă răsplată pentru ziua de sărbătoare petrecută în halatul alb.
Nici la Ambulanţă n-a fost linişte în prima zi de Paşte.
Numărul solicitărilor din Capitală şi judeţul Ilfov a fost mai mare cu 24% faţă de anul trecut. Mai bine de jumătate au fost urgenţe de cod roşu.
Anisa trebuia să vină pe lume abia la sfârşitul lui aprilie. S-a grăbit puţin şi le-a făcut o surpriză părinţilor ei, chiar în noaptea de Înviere.
Tradiţia spune că bebeluşii născuţi de Înviere vor avea o viaţă lungă, vor fi norocoşi şi vor crea multă bucurie în jur.
Iar după fericirea din ochii mamei sale, Anisa pare că-şi îndeplineşte cu succes misiunea.
Alţi patru bebeluşi s-au născut numai la Maternitatea Polizu din Capitală, în prima zi de Paşte.
Încă patru au venit pe lume la Maternitatea Cantacuzino, trei băieţi şi o fetiţă.
Nici cei din serviciile de urgenţă n-au avut linişte. Aproape 1300 de solicitări au fost în prima zi de Paşte, cu aproape un sfert mai mult decât anul trecut.
Peste 60% dintre ele au fost cazuri de cod roşu.
Serviciul de Ambulanţă din Bucureşti a suplimentat turele în aceste zile şi nimeni nu a avut voie să-şi ia concediu.
Dintre cei care au apelat la ambulanţă de Paşti, 143 au avut afecţiuni digestive, iar 21 de persoane au suferit intoxicaţii alcoolice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰