Criza apei potabile va lovi şi România. Avertismentul specialiştilor de la Universitatea Naţională de Apărare
În următorii 30 de ani, ne-am putea confrunta cu o criză a apei potabile. Avertismentul vine din partea specialiştilor Universităţii Naţionale de Apărare.
În următorii 30 de ani, ne-am putea confrunta cu o criză a apei potabile. Avertismentul vine din partea specialiştilor Universităţii Naţionale de Apărare care spun că irosim cu inconştienţă cea mai valoroasă resursă a naturii. În Cape Town, al doilea oraş din Africa de Sud şi unul dintre cele mai mari din lume, apa va dispărea de tot în luna aprilie.
În această familie din Capitală, cea mai multă apă se duce pe duşuri, spălatul hainelor şi al vaselor. Marea criză a apei care loveşte lumea există la noi doar dacă vine vorba de factură.
La un simplu spălat pe dinîi consumăm între 5 şi 15 l de apă, atunci când facem duş curg între 60 şi 80 de l de apă, iar dacă stăm în cada plină să ne relaxăm, consumul creşte până la 200 de l de apă. Noi suntem învăţaţi şi prin educaţie şi tradiţie să facem risipă de apă.
Lucrurile s-ar putea schimba însă, dramatic, în următorii 30 de ani, spun specialiştii: "La nivel naţional, resursa de apă potabilă nu este inepuizabilă. Nu ştiu dacă românii sunt cu adevărat pregătiţi. În viitor, apa potabilă va fi o resursă generatoare de conflicte şi de crize."
Exact cum se întâmplă în Cape Town, Africa de Sud. În aprilie, metropola cu 4 milioane de oameni va rămâne defintiv fără apă. Nu trebuie să mergem atât de departe pentru a vedea o criză similară. E suficient să ajungem în judeţul Botoşani.
Satul Aurel Vlaicu. 600 de oamenii încep ziua la fântână şi o termină tot acolo. Nu există reţea de apă potabilă, iar când dă căldura, toate puţurile seacă. Aici, localnicii ar da orice pentru a avea un singur metru cub de apă potabilă pe lună în gospodărie. Nu 10, ca la oraş.
Sunt zeci de sate în aceeaşi situaţie. Unde luxul înseamnă să faci o baie fierbinte sau să poţi uda în voie grădina.
1,8 miliarde de oameni suferă din cauza lipsei apei potabile, pe tot mapamodul. Iar în 30 de ani, două treimi din planetă va resimţi o criză a apei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰