Observator » Ştiri sociale » O familie întreagă moartă în accident

O familie întreagă moartă în accident

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 21.06.2014, 19:32 | Modificat la 21.06.2014, 20:44

Două femei și doi copii s-au stins pe drumul ce leagă Timișoara de Lugoj.

 Două femei și doi copii s-au stins pe drumul ce leagă Timișoara de Lugoj. În centrul localităţii Topolovăţu Mare, aflată pe DN6, o femeie în vârstă de 32 de ani, care se îndrepta dinspre Lugoj înspre Timişoara, a vrut să depăşească alte două autoturisme, însă din cauza carosabilului umed maşina a derapat, iar şoferiţa a pierdut controlul volanului.

Autoturismul a lovit apoi una dintre maşinile pe care urma să le depăşească, dar şi un TIR încărcat cu bere, care circula regulamentar, din sens opus. În urma impactului, şoferiţa de 32 de ani, precum şi pasagerii din maşina pe care aceasta o conducea, fiica acesteia de un an şi jumătate, o nepoată în vârstă de opt ani şi o femeie de 56 de ani, au murit pe loc.

Articolul continuă după reclamă