Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O femeie din Vaslui a ajuns în scaun cu rotile, din cauza inconştienţei unui şofer care o luase în maşina sa, la ocazie!

Deşi era beat, acesta a luat-o la ocazie, după care a făcut accident. Iar în loc să-şi ia pasagera rănită şi să o o ducă la un spital, a abandonat-o pe un câmp.

de Redactia Observator

la 20.11.2017 , 13:39

Deşi era beat, acesta a luat-o la ocazie, după care a făcut accident. Iar în loc să-şi ia pasagera rănită şi să o o ducă la un spital, a abandonat-o pe un câmp. Femeia a ajuns în scaun cu rotile, iar vinovatul este liber. La fel de grav este că autorităţile nu au reuşit nici până acum să finalizeze ancheta.

Femeia în vârstă de 44 de ani a avut nevoie de 70 de zile de îngrijiri medicale. A rămas paralizată în urma accidentului şi nu se mai poate îngriji singură. Însă nimeni nu a găsit până acum o soluţie. 

Teoretic, ar fi trebuit deja să primească nişte despăgubiri. Dar acest lucru este posibil numai după încheierea anchetei.

Vezi și

Numai că, deşi familia femeii a angajat un avocat, care să facă presiuni pentru soluţionarea dosarului, lucrurile nu s-au mişcat. Ba mai mult, procurorii au considerat că şoferul care a nenorocit-o pe viaţă, poate fi cercetat în stare de libertate. Asta cu toate că era băut la volan şi a abandonat-o pe un câmp.

Acolo a zăcut timp de şase ore, până când a găsit-o un cioban şi a dus-o la spital. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » O femeie din Vaslui a ajuns în scaun cu rotile, din cauza inconştienţei unui şofer care o luase în maşina sa, la ocazie!