Antena Meniu Search
x

BAC-ul vedetelor: Ilinca Băncilă, starul României la Eurovision, a dat proba la istorie. Cum s-a descurcat după ce a învățat toată noaptea

O greşeală a profesorilor ar putea schimba soarta unor absolvenţi. În sala de la BAC, la un liceu din Bacău, elevii ar fi fost sfătuiţi să scrie pe foaie profil "umanist", în loc de "uman", iar când şi-au dat seama de eroare, dascălii le-au cerut să rescrie totul. S-ar fi pierdut astfel timp preţios. Inspectoratul verifică ce s-a întâmplat, în timp ce BAC-ul merge mai departe.

Vezi și

O greşeală a profesorilor ar putea schimba soarta unor absolvenţi. În sala de la BAC, la un liceu din Bacău, elevii ar fi fost sfătuiţi să scrie pe foaie profil "umanist", în loc de "uman", iar când şi-au dat seama de eroare, dascălii le-au cerut să rescrie totul. S-ar fi pierdut astfel timp preţios. Inspectoratul verifică ce s-a întâmplat, în timp ce BAC-ul merge mai departe.

Astăzi, la proba cea mai grea - susţinută la matematică sau istorie - mii de elevi povestesc că subiecte au fost chiar prea uşoare. 

"Am scăpat!" - se aude în grupurile de absolvenţi. Sunt tot mai aproape de diploma de BAC. Cu doar trei ore înainte, tensiunea era maximă. Pe Vlad l-am suprins în parcul de lângă liceu, repetând. Nu la istorie, ci la mate. 

Iar la ieşirea de la examen, l-am aşteptat cu o provocare. Să ne calculeze cum se face media de admitere la liceu, pentru un elev care a terminat acum clasa a opta. 

La integrale, derivate sau matrici spune că a găsit rapid răspunsurile. De altfel, cei mai mulţi absolvenţi de liceu susţin că subiectele au fost simple ca tabla înmulţirii. S-au strecurat însă şi două întrebări capcană.  

Nici istoria nu i-a suprins pe candidaţi. 

De numele profilului se leagă şi cel mai mare scandal de la Bacalaureat 2017. La Colegiul „Ștefan cel Mare" din Bacău, elevii au fost puşi să îşi rescrie tezele, pentru că au scris pe foaie "profil umanist", în loc de profil uman.

Președintele comisiei a fost schimbat, iar Inspectoratul Şcolar face anchetă.

Prin emoţii au trecut săptămâna asta şi câteva vedete. Ilinca Băncilă, reprezentanta României la Eurovision, ne-a mărturisit că este foarte fericită. 

Am stat azi-noapte toată noaptea și am învățat materia la istorie pe patru ani de zile, nu am avut timp, pentru că am fost la Kiev la Eurovision. M-am descurcat, am scris șapte pagini în total, ne-a mărturisit Ilinca.

Primele rezultate vor fi publicate peste o săptămână. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Observator » Stiri sociale » BAC-ul vedetelor: Ilinca Băncilă, starul României la Eurovision, a dat proba la istorie. Cum s-a descurcat după ce a învățat toată noaptea