Trăiesc în România, dar sunt invizibili pentru stat! Copiii cu alt tată decât soţul mamei nu pot primi acte de identitate
Trăiesc în România, dar sunt invizibili pentru stat. Copiii cu alţi taţi biologici decât soţul mamei lor nu pot fi înregistraţi în documentele de stare civilă. Aşa spune Codul Civil.
Trăiesc în România, dar sunt invizibili pentru stat. Copiii cu alţi taţi biologici decât soţul mamei lor nu pot fi înregistraţi în documentele de stare civilă. Aşa spune Codul Civil.
Doi copii români, dar născuţi în străinătate, nu există pentru statul român pentru că în certificatele lor de naştere nu este trecut soţul mamei.
Victime ale birocraţiei, copiii nu au acces la un medic de familie, alocaţii sau educaţie.
"Aş fi mulţumită să rămân aici, să-mi fac un rost aici, un viitor aici, pentru copii.
Pentru că, totuşi, e ţara mea, se vorbeşte limba mea, dacă strig la cineva, mă poate ajuta."O să-i spunem Maria. Se teme de soţul din acte. Iar acesta este strigătul ei de ajutor.
Este mamă a doi copii, pe care îi ştie doar ea şi tatăl lor, cetăţean sirian.
Pentru statul român, cei mici nu există. S-au născut în ţări arabe, iar în certificat autorităţile de acolo au trecut tatăl biologic.
"Mi s-a spus că nu am cum să transcriu certificatele lor de naştere. Ei, practic, sunt invizibili pentru statul român. Nu au medic de familie, pentru că nu au cnp, nu-i pot înscrie la grădiniţă. Băiatul are 4 ani, are dreptul la educaţie prin Constituţie!", e coşmarul Mariei de când s-a mutat cu noua familie în România.
Dar funcţionarii români sunt strânşi cu legea.
"Am recomandat cetăţenilor să se adreseze în instanţă cu acţiune în tăgada paternităţii", spune Carmen Sârb, şefa Serviciului Central de Stare Civilă.
Un astfel de proces poate dura şi câteva luni. Iar ordonaţa de urgenţă care ar putea simplifica aceste situaţii s-a blocat în Parlament.
În ultimii doi au fost aproape 250 de cazuri asemănătoare care au ajuns la birourile de evidenţă a populaţiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰