Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Olimpicul snopit în bătaie de mamă, la Tg. Jiu, vrea să locuiască în continuare cu ea. DECLARAŢIE NĂUCITOARE a avocatului femeii

Tribunalul Gorj a admis preluarea sa într-un centru de plasament, dar olimpicul în vârstă de 13 ani snopit în bătaie de mamă nu vrea să se despartă de aceasta. Este vorba de un elev la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, care a fost agresat săptămâna trecută, într-o scară de bloc, din municipiu. Avocatul mamei a făcut o declaraţie năucitoare.

de Redactia Observator

la 22.05.2017 , 13:08

Tribunalul Gorj a admis preluarea sa într-un centru de plasament, dar olimpicul în vârstă de 13 ani snopit în bătaie de mamă nu vrea să se despartă de aceasta. Este vorba de un elev la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, care a fost agresat săptămâna trecută, într-o scară de bloc, din municipiu. Avocatul mamei a făcut o declaraţie năucitoare.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a cerut şi primit acordul instanţei de preluare în regim de urgenţă a minorului agresat de mamă. Cu toate acestea, atât mama, cât şi fiul au refuzat să se despartă. "În ciuda deciziei instanţei, nu o putem pune în aplicare pentru că elevul nu a dorit să plece din familie şi nici mama nu a dorit acest lucru. Acum vom discuta cu tatăl. Am reuşit să luăm legătura cu el. Să vedem ce soluţie găsim. Luni avem această discuţie cu tatăl, vom identifica o nouă variantă şi vom depune o cerere marţi la Tribunalul Gorj. Între timp se va judeca şi apelul la Curtea de Apel din Craiova, în primul dosar. Sper să găsim soluţia cea mai bună pentru copil.", a declarat Corina Drăgan, purtător de cuvând al DGASPC Gorj.

În poveste a apărut şi tatăl olimpicului, care e de partea mamei, de care, susţine el, nu e divorţat. Adrian, tatăl copilului, este nemulţumit de ancheta DGASPC: "Este o situaţie nefericită. Am fost decăzut din drepturi, fără să fiu parte în proces. Urmează să rejudecăm acest proces, ca să vedem eu, ca părinte, cu ce am greşit de nu mai am dreptul de a fi părinte. În 24 de ore s-a produs incidentul, o dispută familială, care nu este atât de violentă, aşa cum a fost prezentată, care s-a transformat în final prin decăderea mea din drepturi ca părinte. Şi soţia, la fel. Dacă a fost o dispută între soţie şi copil, întrebarea este ce am făcut eu? Am fost decăzut din drepturi pentru că am fost trecut la instanţă de către DGASPC, cum că eu sunt despărţit de soţie, ceea ce nu e adevărat. Dacă cineva are un soţ care pleacă cu vaporul doi ani înseamnă că el s-a despărţit în fapt de familie? Şi când se întoarce acasă, nu mai găseşte copilul acasă pentru că i l-a luat statul?"

Articolul continuă după reclamă

Bărbatul are de gând să se judece cu cei de la Protecţia Copilului: "Sunt absolut convins că cineva va trebui să dea nişte explicaţii. Voi merge în instanţă. Mă trezesc că merg acasă şi nu mai am copil. În 24 de ore s-au făcut toate anchetele posibile, s-a trimis în instanţă şi s-a dat şi hotărârea, fără ca unul dintre părinţi să fie înştiinţat, pentru că se ştia că e divorţat. În aceasta a constat ancheta socială, prin faptul că un părinte nu există. Surpriză! Certificatul de căsătorie spune că există şi mai mult, nu există despărţire în fapt. Cineva va trebui să facă dovada.", a declarat, pentru Mediafax, tatăl olimpicului agresat.

În fața instanței, copilul a luat toată vina asupra sa. "Copilul mai mult s-a învinovățit pe el. De regulă, victima tinde să declare că din cauza ei s-a ajuns în acest episod. Copilul nu și-a dorit să meargă să susțină un proiect la fizică. Mama a insistat foarte mult ca el să fie prezent. El a considerat că nu este foarte bine pregătit și, pentru că nu a vrut să o dezamăgească pe mama sa, a decis să nu mai meargă la școală în acea zi, iar de aici a pornit conflictul.", a mai declarat Corina Drăgan. 

Avocata mamei susține că aceasta a vrut doar să se apere pentru că, și în trecut, ar mai fi avut loc astfel de conflicte. "Eu nu aș zice că l-a bătut. Probabil a fost un gest defensiv. Băiatul a mai avut gesturi necorespunzătoare față de mamă. Cu experiența acestor gesturi, ea nu a făcut decât să se apere. Gesturi necorespunzătoare înseamnă de la verbal și continuând cu o gamă largă.", a declarat avocatul femeii acuzate de violență în familie. 

"Copilul are pe certificatul medico-legal cinci-şase zile de îngrijiri medicale, nu i s-a pus viaţa în pericol. A fost zgâriat pe mânuţe şi pe gât. Mama spune că a fost reacţia ei de apărare, dar curios e faptul că ea nu are niciun fel de urmă pe corp.", mai spun reprezentanţii DGASPC Gorj.

sursa: pandurul.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Olimpicul snopit în bătaie de mamă, la Tg. Jiu, vrea să locuiască în continuare cu ea. DECLARAŢIE NĂUCITOARE a avocatului femeii