Video Oraşul din România în care se construieşte primul cimitir de animale: "Până acum trebuia să le îngropăm la noi acasă"
Animalele de companie vor putea fi înmormântate într-un cimitir special amenajat, în Cluj-Napoca. Locul de veci pentru prietenii necuvântători ar urma să fie construit chiar anul acesta. Acum, stăpânii sunt nevoiţi să îi îngroape în curţi, păduri sau să îi incinereze.
Stanca este o mare iubitoare de animale care şi-a pierdut căţeluşa, în urmă cu un an. Ca să o aibă mereu aproape, dar şi pentru că momentan nu există un cimitir pentru patrupezi, tânăra a ales să ingroape animalul în curte alaturi de ceilalţi câini pe care i-a avut.
Stanca Trâmbițaș, iubitoare de animale: Animanul de companie devine un membru al familiei impactul și nevoile emoționale atunci când îl pierzi este că și cu ai pierde un membru al familiei. De aici și necesitatea de a găși un loc în care să știi că poți să te întorci, să ți l amintești si să-l comemorezi.
Autorităţile locale vor să înfiinţeze anul acesta un cimitir public destinat animalelor.
"Cimitirul ar urma să fie exact pe acest teren de două hectare de lângă oraș, de la marginea pădurii Făget. Va fi amenajat și va arăta că un parc, astfel încât cei care își vor înhuma aici animalele de companie să nu simtă o atmosfera sumbră sau tristă atunci când se vor plimba pe aleile lui", transmite Alex Prunean, reporter Observator.
Emil Boc, primar Cluj: Anul acesta vom face studiul de fezabilitate și vom obține documentele tehnice e vorba de un studiu de impact asupra mediului și asupra sănătății populației cerut de lege, după aceea imediat ce acestea vom trece la realizarea lui.
Clujenii spun că aşteptau de mult timp această veste.
Localnic: Mi se pare o idee foarte bună deoarce până acum când mureau animalele trebuia să găsim o soluție să le îngropăm la noi acasă, în curte sau în pădure.
Anamaria Nemeș, ONG protecția animalelor: Atât că și propietar de câine, dar mai ales că și activist cred că focusul administrației publice ar trebui să se pună pe calitatea vieții animalului de companie.
În ţară există doar câteva cimitire pentru animale, toate private. Mai există şi varianta incinerării. Pentru acest serviciu, preţurile încep de la 250 de lei. Dacă stăpânii vor să ia acasă urna cu cenuşa, tariful porneşte de la 400 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰