Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Parc cu animale sălbatice în Harghita, oază de relaxare

Peste 600 de animale sălbatice pot fi văzute în parcul natural din localitatea Zetea, judeţul Harghita. Animalele trăiesc în semi-libertate, iar pentru turişti, locul oferă un spectacol inegalabil. Dacă în anotimpul cald cerbii, ciutele şi muflonii se ascund în vegetaţie, în această perioadă sunt mai uşor de admirat de vizitatori.

de Redactia Observator

la 16.03.2021 , 09:37

De la prima zăpadă și până în primăvară, animalele sunt hrănite zilnic de câțiva angajați ai parcului. Varza, sfecla de zahăr, morcovii sau merele împărţite de muncitori îi ajută pe cerbi să supravieţuiască anotimpului rece.

Albert Andras, proprietar: "Parcul are 13 ani, deja intrăm în anul 14. Avem aproape 600 de animale, acum trebuie să nască muflonii, deci o să avem şi mai mult, după care nasc cerbii şi tot aşa".

Animalele crescute în parc ajută la repopularea altor zone, atât din ţara noastră, cât şi din străinătate.

Vezi și

Albert Andras, proprietar: "Noi vindem animale vii pentru repopulare, anul trecut am vândut în Serbia, Cehia, România anul ăsta".

Oază de relaxare pentru turişti

Parcul este considerat o adevărată oază de relaxare de turiştii care ajung aici.

"Este o locaţie superbă, eu am văzut cerbi lopătari, mufloni, sunt vreo 400 de animale. aerul de aici, peisajul. e fermecător. Se vede că au fost investiţi bani nu degeaba şi am urmărit cum veneau să mănânce căprioare, cerbi, mufloni".

Rezervaţia de la Zetea este deschisă permanent, iar turiştii îşi pot programa telefonic vizitele. Cei ce ajung în parc se pot bucura de un tur ghidat. O plimbare de două ore costă 20 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii.

Citește și:
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Parc cu animale sălbatice în Harghita, oază de relaxare