Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Părinţii a doi dintre violatorii din Vaslui au încercat să o convingă pe victimă să renunţe la plângere

Un episod necunoscut până acum iese la iveală în cazul celor şapte tineri din Vaslui acuzaţi că au sechestat şi violat o fată. Părinţii a doi dintre ei au încercat să o convingă pe victimă să renunţe la plângere

de Redactia Observator

la 29.07.2015 , 16:33

Un episod necunoscut până acum iese la iveală în cazul celor şapte tineri din Vaslui acuzaţi că au sechestat şi violat o fată. Părinţii a doi dintre ei au încercat să o convingă pe victimă să renunţe la plângere

Scena s-ar fi petrecut în luna decembrie, chiar în faţa şcolii unde învăţa fata. Părinţii a doi dintre suspecţi au luat-o de pe stradă, la fel cum ar fi procedat şi fiii lor. Fata tremura când a ajuns în faţa notarului.

Cei doi părinţi vroiau să ajungă la o înţelegere cu fata. Notarul i-a poftit pe toţi într-un birou, să stea de vorbă. Dar, mai întâi, a vrut să afle despre ce e înţelegere e vorba. 

Vezi și

Victima, deşi abia împlinise 18 ani, părea doar o copilă, povesteşte notarul. În plus, nici părinţii, nici avocatul, nu erau prezenţi. Aşa că i-a refuzat. Cel mai probabil, cei doi părinţi au încercat să-i forţeze mâna fetei. Sperau poate că, astfel, îşi vor scăpa fiii de închisoare.

După acel incident, victima, în vârstă de 18 ani, nu a mai mers la şcoală, de frică să nu fie luat din nou pe pe stradă şi sechestrată. A rămas corijentă la matematică şi, din acest motiv, nu a putut da bacalaureatul. Inspectorarul şcolar a decis ca ea să primească meditaţii gratuite ca să poată intra în examen, la toamnă. De asemenea, va primi consiliere psihologică gratuită.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Părinţii a doi dintre violatorii din Vaslui au încercat să o convingă pe victimă să renunţe la plângere