Video PAŞTE 2022. În ce zi se trece pe sub masă şi care e semnificaţia gestului
Vinerea Mare este cea mai importantă zi din Postul Paștelui, aceasta amintind de suferințele îndurate de Iisus Hristos după ce a fost răstignit pe cruce. În Vinerea Mare, coborârea si ridicarea din groapa mortii se face in chip simbolic, prin trecerea pe sub masa aflata in mijlocul bisericii.
Această zi mai este cunoscută și sub numele de Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă și în semn de respect pentru umilițele îndurate de Mântuitor, o mulțime de persoane aleg să țină post negru în această zi.
Luni, marţi şi miercuri se oficiază Liturgia darurilor mai înainte sfinţite. În Joia Mare se oficiază Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare, unită cu Vecernia. În unele mănăstiri, în Joia Patimilor are loc ritualul spălării picioarelor, care aminteşte de gestul de smerenie făcut de Hristos înainte de Cina cea de Taină, care a spălat picioarele ucenicilor. În mănăstiri, stareţul este cel care spală picioarele monahilor.
De ce se trece pe sub masă în Vinerea Mare
În Vinerea Mare, în toate bisericile se respectă obiceiul de a trece pe sub masă. Preoții pun în mijlocul bisericii o masă, peste care este așezat Sfântul Epitaf. În Vinerea Mare, preoții țin o slujbă specială în care se săvârșește “Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf”. În timpul acesteia, Sfântul Epitaf este așezat peste o masă mai înaltă, alături de crucea Mântuitorului.
Acest gest simbolizează intrarea în mormânt împreună cu Iisus Hristos, urmată de învierea alături de EL. Astfel, așa cum Iisus Hristos a trebuit să moară și să se pogoare în iad pentru a-i învia pe toți Drepții, așa și credincioșii trebuie să facă acest lucru, dar într-un mod simbolic, trecând pe sub Sfântul Epitaf. Atunci când merg să treacă pe sub masă, credincioșii obișnuiesc să ducă la biserică flori, pe care le așează peste Sfântul Epitaf. Trecerea pe sub masă se face de trei ori, de fiecare dată ținând în mână o lumânare aprinsă.
Unii credincioşi trec pe sub masă o singură dată, închipuind unicitatea Jertfei Fiului lui Dumnezeu, iar alţii trec pe sub masă de trei ori, în amintirea celor trei zile în care trupul lui Hristos a şezut în mormânt. Nu există vreun temei care să întărească mai mult o părere sau alta. Fie o singură dată, fie de trei ori, important este ca atunci când fac acest gest al smereniei şi al credinţei, credincioşii să ştie că, prin acest lucru, ei închipuie în trupul şi viaţa lor moartea şi punerea în mormânt a lui Hristos.
Ce este Sfântul Epitaf
Sfântul Epitaf este o icoană pictată pe pânză, reprezentând punerea în mormânt a Domnului, care este aşezat în mijlocul bisericii pe o masă mai înaltă. Acesta este confecționat din pânză de in, mătase sau catifea și pe el se află imprimată icoana punerii în mormânt a Mântuitorului, potrivit crestinortodox.ro. Potrivit tradiţiei, credincioşii sărută Sfântul Epitaf şi trec pe sub masa pe care acesta este aşezat. După Slujba Prohodului, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălţării Domnului.
Paştele este o sărbătoare a cărei dată este variabilă şi în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Paştele ortodox 2022 pică în acest an pe data de 24 aprilie.
Când pică Paştele în următorii ani
Paștele Ortodox 2022 – 24 aprilie
Paștele Ortodox 2023 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2024 – 5 mai
Paștele Ortodox 2025 – 20 aprilie
Paștele Ortodox 2026 – 12 aprilie
Paștele Ortodox 2027 – 2 mai
Paștele Ortodox 2028 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2029 – 8 aprilie
Paștele Ortodox 2030 – 28 aprilie
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰