Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Paşte 2022. Obiceiuri păstrate cu sfințenie în prima zi de Paşte. Ce ritual au fetele în Maramureş pentru prosperitate

De Paște, Maramureșul îmbracă straie de sărbătoare. Totodată, în ținutul din nordul țării, lumea satului este plină de obiceiuri și tradiții păstrate cu sfințenie din moși strămoși. De exemplu, pentru a avea parte de prosperitate, înainte de a merge la Liturghia din prima zi de Paşte, fetele se spală cu apă rece de fântână, în care sunt așezate un ou roșu, busuioc și un bănuț de argint. 

de Simona Vasiac

la 24.04.2022 , 10:43

În dimineața de Paște, îmbrăcată în haine tradiționale noi, Gabriela se îndreaptă spre fântână. Înainte de a merge la biserică, pentru a asista la slujbă, tânăra trebuie să se spele pe faţă cu apă rece, într-un ritual unic. Odată ce a prins roșu în obraj, Gabriela se șterge cu un prosop tradițional. În zona Lăpușului, de unde vine, acesta se numește ştergar şi trebuie să fie nou.

''Din moşi-strămoşi aşa s-a făcut. Aşa am făcut şi eu, şi mama, şi bunica. Şi trebuie să facă şi urmaşii noştri. Aşa om face şi noi atunci. Şi eu, când m-oi mărita, îmi voi pune copiii să se spele tot aşa, în apă cu busuioc şi cu ou roşu.''

''Este bine să păstrăm, să transmitem mai departe...  să fim roşii în obraji, să fim sănătoase."

Vezi și

''Cred că ne reprezintă,... ce ne-au lăsat ei mai de preț.''

Pe acelaşi subiect

Tradiții păstrate cu sfințenie în Maramureş

Obiceiul, vechi de sute de ani se săvârșește în dimineața zilei de Paște. Și chiar dacă lumea a fost invadată de modernism.

''Unii nu se trezesc nici până la amiază. De obicei fetele, domnişoarele, le mai păstrează.''

Tradiţiile păstrate în Maramureș în perioada sărbătorilor Pascale sunt transmise prin viu grai, din generație în generație, iar cei mai în vârstă se luptă pentru ca ele să fie păstrate.

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Paşte 2022. Obiceiuri păstrate cu sfințenie în prima zi de Paşte. Ce ritual au fetele în Maramureş pentru prosperitate