Antena Meniu Search
x

Patru oameni, spulberaţi de tren, în Iaşi. Între victime, două copile de 4 şi 5 ani

Patru oameni au fost spulberaţi de tren, după ce şoferul maşinii în care se aflau nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată. Printre victime sunt şi două copile, de 4 şi respectiv 5 ani. Impactul a fost devastator.

Vezi și

Patru oameni au fost spulberaţi de tren, după ce şoferul maşinii în care se aflau nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată. Printre victime sunt şi două copile, de 4 şi respectiv 5 ani. Impactul a fost devastator. Autoturismul a fost târât pe calera ferată peste 100 de metri. Mama fetiţelor, dar şi cea mică se zbat acum între viaţă şi moarte la spital.

Alarma a fost dată puţin după ora 21.00. Printr-un apel la 112, călătorii anunţau că trenul în care se aflau a lovit în plin o maşină şi că patru persoane au rămas încarcerate - doi copii şi doi adulţi.

Trecerea de cale ferată este prevăzută cu crucea sfântului Andrei, dar tânărul de 25 de ani de la volan. a ignorat-o, deşi era în maşină cu iubita şi cele două fiice ale acesteia. O decizie care i-a costat scump.

Până la sosirea echipajelor medicale, călătorii din tren au acordat primul ajutor victimelor.

Copilele au fost preluate de medicii de la ambulanţă şi transportate de urgenţă la spital. Cea de 4 ani este în comă, în timp ce sora ei este conştientă. Mama lor şi şoferul au putut fi scoşi din maşina transformată într-un morman de fiare abia după intervenţia pompierilor de la descarcerare.

În urma accidentului, traficul feroviar pe ruta Iaşi - Botoşani a fost blocat timp de câteva ore. În urmă cu 5 ani, tot în judeţul Iaşi, nouă oameni au murit, iar alţi doi au fost grav răniţi, după ce microbuzul în care se aflau a fost izbit în plin de un tren. Şoferul nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Patru oameni, spulberaţi de tren, în Iaşi. Între victime, două copile de 4 şi 5 ani