Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Patru prieteni, înmormântaţi împreună

În aceeaşi zi, în acelaşi loc, patru prieteni din copilărie au fost duşi la groapă. Înmormântaţi doi câte doi, aşa cum se legaseră şi pe viaţă. Liliana şi Dănuţ, care urmau să aibă un copil, şi Mihaela şi Ionuţ, care urmau să facă nuntă, au fost azi conduşi pe ultimul drum de familii şi prieteni

de Redactia Observator

la 04.10.2015 , 19:39

În aceeaşi zi, în acelaşi loc, patru prieteni din copilărie au fost duşi la groapă. Înmormântaţi doi câte doi, aşa cum se legaseră şi pe viaţă. Liliana şi Dănuţ, care urmau să aibă un copil, şi Mihaela şi Ionuţ, care urmau să facă nuntă, au fost azi conduşi pe ultimul drum de familii şi prieteni

Pe uliţa unde s-au jucat cât au fost copii, Liliana, Dănuţ, Mihaela şi Ionuţ au fost purtaţi astăzi în sicrie. În faţă, le-au cântat preoţii. Pe lângă ei, au stat familiile. Sfâşiate. În urmă de tot au mers, cu lacrimi pe chip, prietenii.

Din prea multă suferinţă, părintelui unuia dintre tineri i s-a făcut rău. L-a ajutat un medic de pe ambulanţă să-şi revină.

Vezi și

Sunt prietenii care durează o viaţă întreagă. Altele, care pier într-o secundă. Aşa au pierit şi cei patru tineri, care se cunoşteau de-o viaţă. Prieteni care deveniseră, în timp, suflete pereche.

Liliana şi Dănuţ abia se căsătoriseră şi urmau să aibă un copil. Un băiat. Ceilalţi prieteni ai lor, Mihaela şi Ionuţ, de 18 şi 27 de ani, urmau să facă şi ei nunta. Erau logodiţi.

Vineri, cei patru prieteni erau în maşină, pe un drum european din Vrancea. Au vrut să vireze stânga, spre casă, când un şofer grăbit a intrat în ei şi i-a aruncat direct sub o cisternă de zeci de tone.

Fiecare cuplu a fost înmormântat împreună, şi amândouă, unele lângă altele. În acelaşi cimitir, în aceeaşi pe care familiile lor nu o vor uita niciodată. Şoferul care i-a ucis pe toţi urmează să răspundă penal.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Patru prieteni, înmormântaţi împreună