Observator » Evenimente » Scandal la pelerinajul de Sfânta Parascheva: 4 persoane au vrut să sară peste rând. Au intervenit jandarmii

Scandal la pelerinajul de Sfânta Parascheva: 4 persoane au vrut să sară peste rând. Au intervenit jandarmii

Captură video Scandal la pelerinajul de Sfânta Parascheva: 4 persoane au vrut să sară peste rând. Au intervenit jandarmii - Scandal la pelerinajul de Sfânta Parascheva: 4 persoane au vrut să sară peste rând. Au intervenit jandarmii
Editor D.C. | Timp citire: 1 minut
Publicat la 13.10.2026, 21:26 | Modificat la 13.10.2026, 21:26

Mai multe persoane au încercat să intre peste rând și au făcut scandal pentru a ajunge mai repede la racla cu sfintele moaște, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Întrucât persoanele respective au devenit recalcitrante, a fost nevoie de intervenția jandarmilor. Patru persoane au fost amendate.

Un grup format din mai multe persoane a părăsit, marţi seară, culoarul destinat pelerinilor, în încercarea de a depăşi rândul de aşteptare către raclă. Forţele de ordine au intervenit imediat, recomandându-le să respecte ordinea şi să urmeze traseul stabilit.

Potrivit jandarmilor, persoanele respective au devenit recalcitrante, au început să provoace scandal şi ”au creat indignare în rândul celorlalţi cetăţeni”.

Pentru ca situaţia să nu degenereze şi să nu fie pusă în pericol siguranţa celorlalţi pelerini, jandarmii au intervenit pentru imobilizarea persoanelor care nu au vrut să respecte rândul.

Articolul continuă după reclamă

În urma incidentului, jandarmii au aplicat patru sancţiuni contravenţionale, pentru provocarea ori participarea la scandal, valoarea totală a amenzilor fiind de 900 de lei.

Jandarmeria aminteşte că respectarea indicaţiilor forţelor de ordine şi a regulilor de acces este o măsură obligatorie, care contribuie la desfăşurarea în siguranţă a pelerinajului.

Marţi seară, peste 25.000 de pelerini aşteptau la rând la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pentru a se închina la raclele cu moaştele Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Paisie.

Pe acelaşi subiect

Potrivit Jandarmeriei, peste 166.000 de persoane au trecut pe la racla cu sfintele moaşte de la începutul pelerinajului, iar timpul de aşteptare a crescut la 15 ore.