Video Percheziţii la Dej, într-un dosar de trafic de animale. Clienții italieni erau păcăliți că primesc câini de rasă pură
Au fost percheziţii în această dimineaţă la Dej, într-un dosar internaţional de trafic ilegal de câini. Contrabandiştii vindeau câini de rasă, dar fără origine controlată, la preţuri foarte mari în toată Europa. Animalele ajungeau la cumpărători cu certificate falsificate.
Fiecare câine din rasa bulldog francez era vândut în Italia cu suma de 1.500 de euro, dar cumpărătorul primea asigurări că este un câine cu pedigree, adică un câine de rasă pură care are dreptuld e a se înmulți pentru perpetuarea speciei.
În realitate, lucrurile nu stăteau deloc așa. De fapt câinii erau înmulțiți într-o curte din Dej din exemplare comune ale acestei rase, iar mai apoi, carnetele de sănătate ale acestora erau modificate astfel încât să certifice faptul că au pedigree.
De această înșelătorie au aflat și procurorii italieni de la Tribunalul din Verona care au cerut, în această dimineață, sprijinul polițiștilor români pentru a-și continua ancheta. Astfel au fost organizate percheziții în Dej, Botoșani și Brăila.
La aceste percheziții, polițiștii au găsit 24 de câini, mai multe carnete de sănătate și pașapoarte pentru animale, semnate și ștampilate în alb de un medic veterinar. Au găsit mai multe cipuri, dar și droguri pentru uz veterinar.
Toate aceste probe au fost predate procurorilor italieni care urmează să stabilească dacă vor fi luate și măsuri preventive sau nu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰