Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Perdelele forestiere, soluţia care ne-ar ţine drumurile deschise chiar şi pe viscol de cod portocaliu

Fiecare ninsoare ne închide drumurile şi mai adaugă câteva milioane de euro la nota de plată a deszăpezirilor. În tot acest timp, perdelele forestiere, soluţia care ar rezolva problema nămeţilor de pe şosea, rămân un vis frumos. Responsabilii nu au reuşit să planteze în ultimii 15 decât 1 la sută din necesar.

de Redactia Observator

la 23.01.2017 , 20:54

Fiecare ninsoare ne închide drumurile şi mai adaugă câteva milioane de euro la nota de plată a deszăpezirilor. În tot acest timp, perdelele forestiere, soluţia care ar rezolva problema nămeţilor de pe şosea, rămân un vis frumos. Responsabilii nu au reuşit să planteze în ultimii 15 decât 1 la sută din necesar.

Aşa arăta Autostrada Soarelui în urmă cu doar două săptămâni, în plin cod portocaliu de viscol. O situaţie care se putea evita, dacă pe marginea şoselelor ar fi fost amplasate perdele forestiere, care să împiedice zăpada să ajungă pe şosea. 

Însă, de multe ori, autorităţile fie nu cunosc proprietarii terenurilor, fie nu primesc acordul lor pentru plantarea copacilor. Caz în care exproprierea se face forţat.

Vezi și

O operaţiune greoaie şi costisitoare. 2.500 de euro costă plantarea şi întreţinerea unui singur kilometru de perdea forestieră.

În cei 15 ani de la intrarea în vigoare a legii care prevede amenajarea perdelelor forestiere, doar OPT kilometri din Autostrada Soarelui au fost împăduriţi. În ritmul actual, plantările se vor încheia abia peste... 400 de ani. Un plan în care nu mai cred nici specialiştii.

În timp ce perdelele forestiere rămân doar pe hârtie, deszăpezirea celor 17 mii de kilometri de drumuri naţionale şi autostrăzi ne costă câte 50 de milioane de euro în fiecare an. Iar la fiecare ninsoare mai puternică, drumurile se închid.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Ştiri sociale » Perdelele forestiere, soluţia care ne-ar ţine drumurile deschise chiar şi pe viscol de cod portocaliu