Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pesta porcină, confirmată la cea mai mare fermă din România. 140 de mii de porci vor fi sacrificați

Virusul peste porcine africane a fost confirmat şi în cea mai mare crescătorie din România, de la Gropeni, din judeţul Brăila. Anunțul a fost făcut sâmbătă dimineață, când a fost precizat și că aproximativ 140 de mii de porci vor fi sacrificați.

de Redactia Observator

la 25.08.2018 , 11:36

Echipaje intervin în cazul pestei porcine, în localități din România Pesta porcină a fost depistată la cea mai mare fermă de porci din România - Observator

Virusul peste porcine africane a fost confirmat şi în cea mai mare crescătorie din România, de la Gropeni, din judeţul Brăila. Anunțul a fost făcut sâmbătă dimineață, când a fost precizat și că aproximativ 140 de mii de porci vor fi sacrificați.

Anunțul a fost făcut de directorul DSVSA Brăila, Gicu Drăgan, care a precizat că rezultatele trimise vineri dimineaţă la laboratorul naţional de referinţă au confirmat prezenţa virusului pestei porcine la animalele de la crescătoria de la Gropeni. La fermă sunt 135.000-140.000 de porci, iar toți vor fi sacrificați, începând de luni.

”De luni începe eutanasierea tuturor animalelor. E o acţiune de lungă durată, care se va desfăşura pe durata a trei săptămâni - o lună. Cadavrele vor fi îngropate sau incinerate, se va merge alternativ, în incinta complexului”, a spus directorul DSVSA Brăila.

Articolul continuă după reclamă

Complexul de la Gropeni, Tebu Consult, cuprinde trei ferme, fiind cel mai mare din ţară şi al doilea din Europa.

Înaintea declanșării epidemiei de pestă porcină africană, Brăila era al doilea județ din țară, după Timiș, în privința efectivelor de porcine crescute în ferme și gospodării.

Pesta porcină are deja efecte dezastruoase în județul Brăila, unde peste 30 de mii de porci din gospodării au fost sacrificați. Virusul a fost depistat și la alte ferme, cu zeci de mii de animale.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Pesta porcină, confirmată la cea mai mare fermă din România. 140 de mii de porci vor fi sacrificați