Video Plajă şi relaxare cu doar 15 lei. Ştrandul unde românii se bucură de o oază de linişte şi sănătate: "Îmbinarea asta dintre pădure şi apă este foarte plăcută"
Cei care îşi doresc câteva zile de relaxare, dar şi o porţie de sănătate în acelaşi timp, pot vizita oraşul Topliţa din Harghita. Printre brazi, la aproape o mie de metri altitudine, turiştii găsesc un ştrand cu apă termală, apă a cărei temperatură ajunge până la 28 de grade. Iar pentru cei care vor să exploreze împrejurimile, în zonă se află şi o cascadă cu apă termală care a fost declarată monument al naturii.
Printre brazi, la o mie de metri altitudinine, în oraşul Topliţa se află o oază de linişte şi sănătate. Ştrandul cu apă termală este atracţia principală a zonei şi adună în fiecare vară mii de turişti, de toate vârstele.
O familie a venit tocmai de la Constanţa pentru a se bucura de piscina cu apă caldă
Rareş: Am plecat destul de dimineaţă, am ajuns oarecum devreme, am venit cu un botez şi astăzi am venit să ne distrăm la piscină. Apa este caldă, plăcută.
Nu doar cei mici sunt fascinaţi de piscina dintre brazi, ci şi cei mari, care vin aici pentru proprietăţile benefice ale apei termale şi sulfuroase.
Turist: De vineri am venit şi am descoperit un loc foarte frumos şi ne simţim bine. Îmbinarea asta dintre pădure şi apă este foarte utilă, foarte plăcută.
Preţul de intrare la ştrand este de 15 lei pentru adulţi, în cursul săptămânii şi 20 de lei în weekend, iar şezlongurile se plătesc separat. Cei care vin aici vor găsi, pe lângă ştrand şi o mulţime de alte activităţi.
Dan Marcu - administrator ştrand: A fost reabilitat, în ultimii ani s-au construit tot felul de atracţii, terase. Atmosferă bună, mâncare bună, urmează să facem şi un festival aici, în această vară.
Cei care au dorit să exploreze împrejurimile au găsit, la o mică distanţă de ştrand se află şi cascada cu apă termală, declarată monument al naturii.
Turist: Pe aici e foarte frumos să vii cu bicicleta dimineaţa de tot şi în zonă să te plimbi, e răcoare, îmi place cum susură.
Oraşul Topliţa este cunoscut, pe lângă izvoarele cu apă termală şi cascada impresionantă, şi pentru cea mai lungă şi mai modernă pârtie de bob din ţară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰