Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt, în toată ţara

Publicat: 10.05.2015, 10:18.
Actualizat: 10.05.2015, 10:20

Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt vor fi, de duminică după-amiază până luni după-amiază, la munte, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării şi, parţial, în restul teritoriului, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reclamă

Aversele vor avea, în unele zone, caracter torenţial, vântul va avea intensificări de scurtă durată, iar local vor fi condiţii de grindină, atenţionează meteorologii.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30-40 de litri pe metru pătrat, în special în zonele montane, în Oltenia şi Transilvania.

Reclamă

"Din după-amiaza zilei de duminica, 10 mai şi până în partea a doua a zilei de luni, 11 mai, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta la munte, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării şi pe spaţii mai restrânse în restul teritoriului. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină", se arată în informarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, citată de Mediafax.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citește și
Prognoza până la sfârşitul lunii noiembrie. Când se răceşte vremea
Vremea• pe 15.11.2021 la 14:04
Prognoza până la sfârşitul lunii noiembrie. Când se răceşte vremea
Prognoza până la sfârşitul lunii noiembrie. Când se răceşte vremea
recomandari pe a1.ro
Cine este soția lui Nuțu Cămătaru. Claudia Balint a devenit cunoscută când a apărut într-un videoclip de manele

Cea mai caldă dimineaţă de noiembrie înregistrată vreodată în ţară. Temperaturi record la nivel european, în România
Vremea• pe 05.11.2021 la 16:45
Foto
Cea mai caldă dimineaţă de noiembrie înregistrată vreodată în ţară. Temperaturi record la nivel european, în România
Cea mai caldă dimineaţă de noiembrie înregistrată vreodată în ţară. Temperaturi record la nivel european, în România
Reclamă
Top știri
Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
1
Eveniment • ieri la 19:40

Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita

Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
Bancnota de 20 de lei, primele poze oficiale. Când apare pe piaţă prima bancnotă pe care apare o personalitate feminină
2
Economic • ieri la 11:39

Bancnota de 20 de lei, primele poze oficiale. Când apare pe piaţă prima bancnotă pe care apare o personalitate feminină

Bancnota de 20 de lei, primele poze oficiale. Când apare pe piaţă prima bancnotă pe care apare o personalitate feminină
Șeful poliției rutiere Giurgiu a fost demis. Un agent a fost păcălit de colegi să facă cerere la superiori pentru un porc de Crăciun
3
Politic • ieri la 14:56

Momentul impactului mortal din Berceni. O persoană a murit, în ciuda manevrelor de resuscitare, și alte patru au fost rănite
4
Fii Observator • ieri la 12:48

Momentul impactului mortal din Berceni. O persoană a murit, în ciuda manevrelor de resuscitare, și alte patru au fost rănite

Momentul impactului mortal din Berceni. O persoană a murit, în ciuda manevrelor de resuscitare, și alte patru au fost rănite
Medic infecţionist din Iaşi: „Cine nu are doza 3 poate fi considerat nevaccinat”
5
Sanatate • ieri la 14:59

Medic infecţionist din Iaşi: „Cine nu are doza 3 poate fi considerat nevaccinat”

Medic infecţionist din Iaşi: „Cine nu are doza 3 poate fi considerat nevaccinat”
RECOMANDĂRI
Supertulpina de coronavirus ar putea fi imună în faţa vaccinului şi a tratamentelor. Când ar putea ajunge în România
Sanatate • la 19:45
Video

Supertulpina de coronavirus ar putea fi imună în faţa vaccinului şi a tratamentelor. Când ar putea ajunge în România

Suntem într-o pandemie ce pare fără sfârşit. Nici nu am scăpat de varianta Delta, că o nouă supertulpină dă fiori lumii...

Supertulpina de coronavirus ar putea fi imună în faţa vaccinului şi a tratamentelor. Când ar putea ajunge în România
OMS a ales numele pentru noua variantă de coronavirus: Omicron. A fost catologată "îngrijorătoare": risc ridicat de transmitere şi infectare
Eveniment • la 20:29
Live Text

OMS a ales numele pentru noua variantă de coronavirus: Omicron. A fost catologată "îngrijorătoare": risc ridicat de transmitere şi infectare

OMS a ales numele pentru noua variantă de coronavirus: Omicron. A fost catologată "îngrijorătoare": risc ridicat de transmitere şi infectare
Şef din poliţie, sacrificat după gluma cu porcul. Cum a calculat agentul că merită un exemplar de 160 kg
Eveniment • la 20:11

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen
Eveniment • la 16:52

Comisia Europeană cere oprirea de urgenţă a zborurilor din Africa de Sud, după ce noua variantă de coronavirus a fost detectată deja în Belgia

PARTENERI
Scandal de proporții între avocata familiei Melencu și mama Alexandrei Măceșanu: ”Dacă nu soliciți probe, înseamnă că știi unde e”. Femeia a izbucnit în plâns
spynews.ro

S-a îmbrăcat în polițistă şi a oprit un şofer. Ce a pățit tânăra din București după ce a postat imaginile
libertatea.ro
S-a îmbrăcat în polițistă şi a oprit un şofer. Ce a pățit tânăra din București după ce a postat imaginile
Raed Arafat, despre accesul în magazinele alimentare cu certificat verde: „Nu ne referim la magazinele esenţiale”
bzi.ro

Vaccinarea împotriva COVID-19 va fi obligatorie în România. Ministrul demis al Sănătății, Cseke Attila a făcut anunţul

Horoscopul zilei de 28 noiembrie 2021. Racii vor avea parte de un beneficiu neașteptat. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine.ro

Vom avea restricții de sărbători? Mesajul lui Alexandru Rafila, noul ministru al Sănătății
gandul.ro

FOTO. Laurențiu Reghecampf și noua lui iubită, imaginile momentului! Cum arată Corina, după tot scandalul
prosport.ro
FOTO. Laurențiu Reghecampf și noua lui iubită, imaginile momentului! Cum arată Corina, după tot scandalul
"Sindromul Havana" a lovit și FBI. Fostul agent care spune că trăiește de zece ani cu simptomele generate de leziuni cerebrale
Ziare.com

Avea căruciorul plin de jucării. Ce a răspuns când a fost întrebat ce face cu ele
redactia.ro
Avea căruciorul plin de jucării. Ce a răspuns când a fost întrebat ce face cu ele
Ce nu știu fanii despre Oana Moșneagu, actrița care o joacă pe Andreea, fata avară din Adela. Mărturisirile sincere ale actriței despre viața sa
tvhappy.ro

O defecțiune în aplicația Tesla a lăsat sute de șoferi cu mașinile încuiate! Ce spune Elon Musk
GSP

Ciucă vrea ca tinerii să facă armata. Măsura apare în programul de guvernare
money.ro
Ciucă vrea ca tinerii să facă armata. Măsura apare în programul de guvernare
Decizia radicală luată de Anamaria Prodan după ce Laurenţiu Reghecampf a lăsat-o pentru Corina Caciuc: „Poate să îl ia şi pe Reghecampf, poate să îi aducă iubite, orice pe pământul ăsta”
as.ro

„Mă ameninţaţi acum?”. Laurenţiu Reghecampf, salvat de Anamaria Prodan de o plângere penală din partea unei prietene de-a amantei. Stenograme incredibile

Cum verifici dacă te-a blocat cineva pe Facebook. Trucul simplu pe care îl poți folosi
UseIT

Observator de bine
Greta Gavrilă
Observator de bine • ieri la 18:20
Video

Observator de bine, 26 noiembrie 2021. Marile branduri de haine încep să îşi mute producţia în România

Observator de bine, 26 noiembrie 2021, prezentat de Greta Gavrilă.

Observator de bine, 26 noiembrie 2021. Marile branduri de haine încep să îşi mute producţia în România
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 25.11 la 17:12
Video

Observator de bine, 25 noiembrie 2021. O bancă din Marea Britanie a introdus săptămâna de lucru de 4 zile

Observator de bine, 25 noiembrie 2021. O bancă din Marea Britanie a introdus săptămâna de lucru de 4 zile
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 24.11 la 18:09
Video

Observator de bine, 24 noiembrie 2021. Snoop Dogg îşi promovează noul album pe străzile comunei Bogata