Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Portul Constanţa rămâne fără turişti

Marile vase de croazieră vor ocoli, în 2018, Portul Constanţa.

de Redactia Observator

la 13.04.2018 , 21:56

Marile vase de croazieră vor ocoli, în 2018, Portul Constanţa. Dacă în urmă cu patru ani, 70 de mii de turişti ajungeau pe litoralul românesc la bordul unor vase ultra-luxoase, acum doar ambarcaţiunile fluviale îşi mai croiesc drumul către port.

Turiştii străini în Portul Constanţa sunt o privelişte din ce în ce mai rară. Cu 140 de pasageri la bord, această ambarcaţiune a străbătut întregul traseu al Dunării pentru a ajunge aici. Marea Neagră a devenit o zonă de care operatorii în turism se feresc.

Ambarcaţiuni-mamut aduceau, în trecut, şi câte 2.000 de turişti odată în port. Cele mai frecvente curse plecau din Grecia şi făceau opriri în oraşele de coastă ale Turciei şi Ucrainei, până să ajungă la Constanţa. Un turist plătea peste 5.000 de euro pentru o astfel de croazieră. Vârful a fost înregistrat în 2014, când 70 de străini au ajuns, astfel, în România. 

Vezi și

Însă un an mai târziu, situaţia a început să se înrăutăţească. Primul recul a fost în momentul în care au fost probleme legate de Rusia şi de Crimeea.

69 la sută dintre cursele maritime de croazieră s-au anulat după anexarea Crimeii de către Rusia. După ce Marea Neagră a devenit o rută pentru migranţii din Siria şi Irak, situaţia s-a agravat şi mai mult.

Următorul vas maritim de croazieră este aşteptat în Portul Constanţa pe 2 mai 2019.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Portul Constanţa rămâne fără turişti