Portul popular românesc, una dintre cele mai frumoase forme de cultură
Portul popular românesc este faimos în toată lumea datorită frumuseţii lui. Iar de sărbători, oamenii din toate zonele României, în special sătenii, abia aşteaptă să îl îmbrace. În Transilvania, de pildă, oamenii arată astfel cât de mult înseamnă tradiţia pentru ei. Şi răspândesc, spun ei, "în toate zările", spiritul sărbătorilor creştine.

La 80 de ani, femeia coase cu pricepere şi cu drag. Fără ochelari. N-are nevoie de ei. Pentru că ştie exact unde să împungă ţesătura cu acul. Alături, stă fiica bătrânei. Şi ea, tot meşter popular. Cu aceeaşi pricepere, femeia pregăteşte un clop. Adică un fel de pălărie bărbătească.
Suntem într-un atelier din comuna Salva din Bistriţa-Năsăud. Iar pe creatoarele de artă tradiţională, mamă şi fiică, le cheamă la fel. Virginia Linul. În casa lor, vin, cu drag, băieţi şi fete, ca să-şi cumpere costumele populare pe care o să le îmbrace de Crăciun. Iar portul popular este una dintre cele mai frumoase forme de cultură ale unui popor.
De-a lungul timpului, haina tradiţională românească a avut o semnificaţie socială. Dovedea poziţia în societate a interlocutorului, prin materialul, podoabele, culoarea şi croiala din care era făcută. Dar acum, mai mult şi mai mult, veşmântul popular transmite emoţie. Pentru fiecare român, fie că îl poartă, fie că doar îl admiră.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰