Povestea femeii violate de trei adolescenţi a scos oameni în stradă
Povestea femeii bătută până aproape de moarte şi violată de 3 adolescenţi a scos oameni în stradă la Deva. Nu a fost un marş plin de furie, ci o comemorare discretă a femeii care a trăit fără ca viaţa ei să fie observată de nimeni

A trăit ca o umbră, a murit cu trupul zdrobit pe un pat de spital. Femeia de 40 de ani care a fost violată cu sălbăticie de trei adolescenţi de 14 şi 15 ani şi ucisă în centrul oraşului Deva avea un nume - Daniela. Un om cu drept la viaţă.
Anchetatorii au demonstrat că adolescenţii ştiau clar ce fac în momentul în care şi-au bătut joc de femeie. Făceau însă ce au învăţat să facă.
Tragedia Danielei, femeia ucisă, le-a atras însă atenţia altor tineri. Cei veniţi să o comemoreze pe Daniela spun că vor ca mesajul lor să meargă cât mai departe, până la cei care au datoria să-i protejeze chiar şi pe cei sărmani.
Daniela nu era la primul abuz sau la primul viol. Acum, a fost ultimul. Şi-a dat sufletul pe patul de spital la câteva zile după ce a fost găsită pe jumătate dezbrăcată şi plină de sânge în centrul oraşului. A zăcut inconştientă aproape 5 ore până când cineva a văzut-o şi a sunat la 112.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰