Premiaţi pentru notele obţinute. Elevii care au media 10 la Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională primesc bani de la Guvern
Guvernul acordă elevilor care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat câte 3.000 de lei, iar absolvenţilor de gimnaziu care, de asemenea, au luat nota maximă la evaluarea naţională câte 1.000 de lei, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, pus în dezbatere public. Aceleaşi sume au fost acordate de către Guvern şi anul trecut.

”Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 1.000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obţinut media 10 la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a – 2017. Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 3.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017”, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică.
Stimulentele financiare pentru elevi vor fi acordate din bugetul Ministerului Educaţiei.
”Ţinând cont că este vorba de tineri absolvenţi de gimnaziu, respectiv de liceu cu rezultate remarcabile la învăţătură, care au toate şansele să continue să obţină performanţe în învăţământul liceal, respectiv în învăţământul universitar, apreciem că li se poate oferi un stimulent financiar care să fie util în dezvoltarea lor ulterioară, în domeniul profesional şi personal”, se precizează în proiectul de act normativ.
În acest an 137 de elevi au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, iar 497 absolvenţi de clasa a VIII-a au obţinut media 10 la evaluarea naţională.
Sursă: news.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰