Video Preţurile biletelor de avion vor deveni tot mai scumpe. Companiile dau vina pe costurile crescute pentru kerosen
Dacă aveţi de gând să călătoriţi cu avionul, aveţi grijă să vă rezervaţi din timp zborul. Asta pentru că, în lunile care urmează, vom plăti bilete tot mai scumpe. Cererea mai mare, dar şi costurile crescute ale carburanţilor determină companiile aeriene să mărească preţurile zborurilor.
Pe zi ce trece, aeroportul Otopeni e tot mai plin. Traficul de pasageri a crescut cu 50% în ultima perioadă. Şi, odată cu el, şi cererea pentru bilete e acum mult mai mare. "Cererea a crescut foarte mult din două motive. În primul rând pentru că vine sezonul. Şi în al doilea rând pentru că oamenii simt nevoia de mişcare, după ce am avut lockdown", a declarat Dan Andrei, director operaţiuni zbor. El este director de operaţiuni la o companie aeriană mică. Operează curse către destinații populare din Egipt sau Grecia. În lunile următoare, aeronavele vor fi pline.
Un avion consumă, în medie, 2,5 tone de combustibil pe oră
"În fiecare zi noi planificăm trei zboruri. Trei zboruri însemnând şase decolări, şase aterizări. Se lucrează non-stop. Adică, avionul, săracul, nu stă deloc", a declarat Dan Andrei, director operaţiuni zbor. Numai că acum costurile sunt mai mari. În special cele cu combustibilii. "Au cam explodat preţurile la combustibil. Gândiţi-vă că în anul trecut ajunseserăm la 30 de dolari barilul. Acum a sărit de 100. La 100 de dolari barilul, tona de petrol de aviaţie ajunge la 1.200 de dolari", mai spune Dan Andrei, director operaţiuni zbor.
Un avion consumă, în medie, 2,5 tone de combustibil pe oră. Pentru o cursă până Hurghada, spre exemplu, care durează peste 3 ore, compania de aviaţie plăteşte peste 10.000 de euro. Cu 60% în plus faţă de anul trecut. Asta se va traduce prin bilete mai scumpe. "Ne aşteptăm la scumpiri între 5 şi 25%, pe anumite companii şi pe anumite destinaţii. Fireşti, oarecum. Aceste scumpiri vin ca urmare a creşterilor anterioare a kerosenului. Şi vacanţele sunt în creştere. 20-25% este tendinţa pentru anul acesta", a declarat Roxana Ilinca, manager agenţie turism.
Dacă în luna martie putem cumpăra un bilet către Barcelona cu 40 de euro, în august, acelaşi bilet va fi şi de trei ori mai scump. Adică vom ajunge să platim 120 de euro. Iar acest trend se menţine şi pentru alte destinaţii, cum ar fi Roma, Paris, Londra sau Madrid. Dacă vrem să călătorim, ar trebui să ne cumpărăm din timp zborul. "Acum ar trebui să ne emitem biletele pentru vacanţa de primăvară şi pentru lunile de vară. Chiar trebuie să ne grăbim, dacă vrem să găsim disponibilitate atât pe cursele aeriene, la un preţ bun, dar şi pentru hoteluri, care încep să fie solicitată", a declarat Roxana Ilinca, manager agenţie turism. 2022, spun specialiştii din turism, va fi cel mai aglomerat sezon de călătorii din toate timpurile. Şi va mai compensa din pierderile de anul trecut. În 2021, pierderile din sectorul turistic au fost de 2.000 de miliarde de dolari.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰