Prima rugăciune rostită la Vatican, în Duminica Floriilor la catolici, a fost în limba română
Catolicii din toată lumea au sărbătorit astăzi duminica Floriilor. De la Vatican şi până în România, milioane de credincioşi au participat la procesiuni emoţionante. În Capitală, peste o mie de catolici au împânzit străzile, în drum spre biserici. Iar în faţa mulţimii din Vatican, s-a auzit chiar şi o rugăciune în limba română.
Catolicii din toată lumea au sărbătorit astăzi duminica Floriilor. De la Vatican şi până în România, milioane de credincioşi au participat la procesiuni emoţionante, au cântat şi au dus în case flori şi ramuri de măslin sfinţite. În Capitală, peste o mie de catolici au împânzit străzile, în drum spre biserici. Iar în faţa mulţimii din Vatican, s-a auzit chiar şi o rugăciune în limba română.
"Duhul Sfânt revărsat pe cruce să-i facă neînfricați în a-L vesti tuturor pe Isus, singurul Domn și Mântuitor al omului!" A fost prima rugăciune rostită în Piaţa Sfântul Petru din Cetatea Vaticanului, după mesajul Papei. Îmbrăcat în costum popular, un român plecat de 20 de ani peste graniţe a vorbit în faţa mulţimii. Marian lucrează ca muncitor în Italia şi este un reprezentant al comunităţii catolice româneşti din Roma.
Francisc Doboş, purtător de cuvânt ARCB, a explicat momentul emoţionant: "Este iarăşi o ieşire în întâmpinare în vederea vizitei Papei. Adică, şi Sfântul Scaun se pregăteşte dând posibilitatea acestui dialog care se face între Sfântul Scaun, între Sfântul Părinte şi noi, românii."
În Duminica Floriilor, Suveranul Pontif a transmis un mesaj istoric, într-un limbaj modern, care să-i aducă pe tineri mai aproape de Biserică. "Viața pe care ne-o oferă Isus este o poveste de iubire, o istorie de viață care dorește să se amestece cu a noastră şi să se înrădăcineze în fiecare dintre noi. Acea viaţă nu este o salvare agăţată în cloud care aşteaptă să fie descărcată, nici o nouă aplicaţie care urmează a fi descoperită."
Iar emoţia a fost transmisă în toată lumea. Este ziua care aminteşte de intrarea glorioasă a lui Isus în Ierusalim, când mulţimea l-a întâmpinat cu ramuri de finic. Tradiţia a fost păstrată până azi. La toate procesiunile din ţară, catolicii au purtat pe braţe flori şi ramuri de salcie sau măslin. În Bucureşti, peste o mie de credincioşi au participat la ceremonie.
Mulţimea a ajuns la Catedrala Sfântul Iosif după ora 15. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Înalt Prea Sfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti.
La Miercurea-Ciuc, Catedrala Franciscană a devenit neîncăpătoare. Sute de credincioşi au adus la biserică mâţişori de primăvară, care au fost sfinţiţi în curtea lăcaşului de cult. Tradiţia spune că dacă pui în foc câteva ramuri, întreaga gospodărie va fi protejată.
La Iaşi, procesiunea s-a încheiat în faţa Palatului Culturii, locul în Papa Francisc le va vorbi oamenilor pe 1 Iunie.
Catolici din toată ţara au sărbătorit Duminica Floriilor cu emoţie şi bucurie.
Cu ziua de Florii începe Săptămâna Patimilor, cea mai importantă din întregul an liturgic.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰