Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Producătorii anunţă noi scumpiri la carnea de porc şi preparate

Vom plăti chiar şi cu 30% mai mult pentru un kilogram. Producătorii spun că scumpirile vin pe fondul cererii foarte mari din partea consumatorilor, dar şi din cauza ofertei tot mai scăzute. Iar veştile proaste nu se opresc aici.

de Redactia Observator

la 31.03.2017 , 21:20

Vom plăti chiar şi cu 30% mai mult pentru un kilogram. Producătorii spun că scumpirile vin pe fondul cererii foarte mari din partea consumatorilor, dar şi din cauza ofertei tot mai scăzute. Iar veştile proaste nu se opresc aici.

Producătorii spun că mulţi români vor înloci carnea de miel cu cea de port acum, de Sărbători. O veste numai bună pentru ei. Astfel, anunţă de la 1 aprilie creşteri semnificative ale preţurilor la carnea de porc, dar şi la preparatele din carne. Radu Timiş: "Veştile nu sunt foarte bune vizavi de evoluţia preţurilor la carne, mai ales că începe sezonul estival, începe consumul şi cererea va fi tot mai mare şi oferta tot mai mică."

Scumpirea cărnii mai are o explicaţie. Radu Timiş: "Undeva până la 36% vor fi creşteri la materia primă porc. Da, atât de mari, pentru că nu există efectivul de porci care să satisfacă cererea."

Vezi și

De aceste scumpiri vor fi afectaţi mulţi români. Întrebat de această situaţie, ministrul Agriculturii a răspus ferm. Nu vrea să influenţeze mersul pieţei. Mai exact, nu are ce să facă, şi totul depinde de producători.  

Pe acelaşi subiect

Recunoaşte însă problemele cu care se confruntă fermierii: "În România, din nefericire, crescătorii de porci au fost şi încă mai sunt într-o situaţie deosebit de grea. + A trebuit să facă faţă disfuncţionalităţilor şi tulburenţelor pe piaţă, urmare a embargoului impus Rusiei."

În medie, un kilogram de carne de porc costă între 11 şi 20 de lei in magazine. O scumpire cu 30% ar cântări greu la un coş de cumpărături. 

Şi nu este singura scumpire care ne aşteaptă. Producătorii au anunţat că şi carnea de pui se va scumpi începând cu lunile care urmează. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Producătorii anunţă noi scumpiri la carnea de porc şi preparate