Romanii se pregatesc sa trimita tone de capsune autohtone in piete
Pregatiti frisca si bolurile de salata! Capsunile facute pe plaiurile noastre intra pe tarabe. Sunt mai dulci, mai bune, mai sanatoase si mai ieftine
Producatorii nostri se pregatesc sa trimita tone de capsune autohtone in piete, insa au avut o surpriza. Tarabele sunt pline deja. Importatorii le-au luat fata si au umplut pietele de capsune bulgaresti. "Ba sunt romanesti!", spun comerciantii, care au deschis sezonul in piete inainte ca fructele noastre sa se coaca.
Nici nu se lumineaza bine de ziua si angajatii familiei Dudas, din Satu Mare, misuna printre tufele cu capsuni. Strang sute de kilograme de fructe parfumate pe care, mai apoi, le pun in stive si le trimit la vanzare. "Acum au inceput sa se coaca, de vreo saptamana. Dupa cum va fi timpul asa va fi si recolta", a spus un muncitor. Iar timpul se anunta bun pentru capsunile romanesti. Marius Dudas cultiva parfumatele fructe de mai bine de 12 ani. Are o suprafata de aproape trei hectare pe care a transformat-o in tara capsunilor. "Sunt multumit de recolta din anul acesta pentru ca ploile din zilele astea au fost foarte benefice", a mai spus Marius Dudas. Acesta a ales sa cultive un soi romanesc de capsuni. Fructele nu sunt la fel de mari ca verisoarele din Grecia sau Spania, dar aroma lor nu se compara cu nicio capsuna de import. Fara sere, fara roboti. Natura isi face singura treaba.
Pana acum, agricultorul a vandut capsunile cu 10 lei kilogramul. In cateva zile, pretul va scadea chiar si la jumatate. Doar e sezonul lor, iar tarabele vor geme sub muntii de capsuni romanesti, teoretic, romanesti. In pietele din Capitala, de exemplu, fructele arata ca in manualele de biologie. Sa fie oare romanesti?
Gustati si cumparati, altfel asteptati si regretati! Desi sezonul abia a inceput, comerciantii ne avertizeaza ca productia de capsuni e pe terminate. Insa sunt la fel de romanesti precum castravetii bulgaresti. Multi vanzatori nu vor sa minta clientii si recunosc ca, deocamdata, cele mai multe capsuni sunt din Bulgaria. Ar putea sa fie si din Congo. Clientii au asteptat un an pentru a savura capsunile, iar pofta lor este mult prea mare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰