Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Producție mare de căpșuni în vreme de pandemie

Vremea a ţinut cu cultivatorii de căpşuni, avem producţie mare. Asta în ciuda faptului că pandemia a redus drastic numărul celor care erau dispuşi să vină la culesul fructelor.

de Redactia Observator

la 25.05.2020 , 17:34

  • Culesul căpşunilor nu e muncă uşoară.
  • Sezonul ţine mai puţin de o lună.

Acum căpşunile autohtone au început deja să se coacă pe câmp, iar în curând le vom putea găsi pe toate tarabele din pieţe.

De mai bine de 15 ani doamna Marinela cultivă în spatele casei căpşuni. Nu mai puţin de 3.300 de metri pătraţi plini cu un soi care rodeşte doar o dată pe an. Vremea a ţinut cu ea, iar delicatesele parfumate sunt numai bune de cules.

Marinela Brătean, cultivator de căpşuni: N-a fost foarte cald. Ele aşa le place, ziua să fie un pic de soare şi noaptea nu foarte cald. Că noaptea se coc. Şi atunci, dacă-s prea multe, am păţit în alţi ani, se coceau, deci nu reuşeam să le culegem şi se stricau.

Vezi și

Când a izbucnit pandemia, cultivatorii s-au speriat că vor rămâne cu fructele neculese pe câmp. Au găsit cu greu forţă de muncă.

Culegator de căpşuni: Sunt în şomaj tehnic şi mi-a căzut bine. Ceva în plus pentru mâncare, pentru.

Marinela Brătean, cultivator de căpşuni: La început ca toată lumea, îngrijorată. Ne temeam că n-avem unde să le dăm ele nu aşteptau, şi-atunci am început să ne descurcăm dacă am reuşit să mergem în piaţă. Am găsit şi mână de lucru, oamenii fiind mulţi în şomaj tehnic.

Culesul căpşunilor nu e muncă uşoară. Sezonul ţine mai puţin de o lună, timp în care se munceşte zi lumină.

Cultivator de căşuni: Este foarte greu să culegi căpşuni, este foarte greu şi statul la cules şi cu oamenii, dar răsplata este pe măsură. 

Restricţiile impuse de pandemie i-a obligat pe producători să găsească soluţii şi pentru distribuţie. Cumpărătorii fideli au venit să ridice marfa chiar de la cultivatori.

Cât despre preţ, acesta variază în funcţie de recoltă. Cu cât sunt mai multe căpşuni cu atât preţul este mai mic.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Producție mare de căpșuni în vreme de pandemie