Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Protest la Iași: În genunchi, între două rugăciuni, oamenii strigă: „Discriminare!”, „Respectați constituția!”, „Rușine!”

Sute de pelerini s-au adunat în fața Catedralei Mitropoliei din Iași, dar nu la rând ca altă dată, ci pentru a protesta pentru că nu sunt lăsați să vadă moaștele Sfintei Parascheva.

de Cornel Preda

la 09.10.2020 , 19:52

  • Oamenii au cântat, au spus rugăciuni în cor, dar în mai multe rânduri au și protestat față de măsurile luate de autorități
  • Persoanele care nu au domiciliul în Iaşi nu sunt lăsate să intre în curtea Catedralei Mitropolitane

Oamenii au venit de peste tot din județ, dar și din alte zone din țară, pentru a transmite un mesaj clar: „Dumnezeu este cu noi. Fiţi curajoşi”

Supărarea lor este pe autoritățile care le-au interzis practic accesul la închinare, după ce Iașiul a trecut de 1,5 cazuri Covid-19 la mia de locuitori.

Proteste la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Vezi și

Oamenii au cântat, au spus rugăciuni în cor, dar în mai multe rânduri au și protestat față de măsurile luate de autorități. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Unii credincioşi au ținut lumânări aprinse, alţii au făcut rugăciuni, stând în genunchi.

Au încercat la un moment dat să intre, însă nu au fost lăsați de jandarmi. Și-au strigat supărarea pentru că nu li s-a permis accesul nici măcar în curtea Catedralei.

Spuneau că vor continua să vină în fiecare zi până pe 15 octombrie, atunci când ar fi trebuit să se încheie această procesiune.

Citește și:

Pelerinaj doar pentru ieșeni

Persoanele care nu au domiciliul în Iaşi nu sunt lăsate să intre în curtea Catedralei Mitropolitane din oraş, lăcaşul de cult fiind înconjurat de jandarmi care îi legitimizează pe toţi cei care vor să ajungă la racla cu sfintele moaşte.

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva urma să fie scoasă joi din incinta Catedralei ieşene şi aşezată într-un baldachin amplasat în curtea lăcaşului de cult, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, pelerinajul de la Iaşi fiind practic anulat.

Autorităţile au decis ca la sărbătoarea religioasă de la Iaşi să participe doar localnicii, astfel că toţi cei care vor să intre în curtea catedralei sunt legitimaţi de către jandarmi.

Acest lucru a provocat nemulţumirea câtorva credincioşi care au venit din alte localităţi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, dar nu li s-a permis accesul către racla cu sfintele moaşte. Dacă în zilele precedente, în curtea catedralei se formaseră cozi de zeci de metri, în cursul zilei de joi puţini pelerini au venit să se închine la sfintele moaşte.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a comunicat că singurul eveniment religios care va fi organizat la Iaşi de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva va fi Sfânta Liturghie din 14 octombrie, racla urmând să rămână în clădirea catedralei pe toată durata sărbătorilor.

- material realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de reporterul Clara Mihociu - 

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Protest la Iași: În genunchi, între două rugăciuni, oamenii strigă: „Discriminare!”, „Respectați constituția!”, „Rușine!”