Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Proteste în ţară. Peste 250.000 de români au ieşit din nou în stradă

Peste 250.000 de români au ieşit din nou în stradă în provincie, pentru a şasea seară consecutiv. În ciuda abrogării ordonanţei, protestatarii cer în continuare demisia Guvernului Grindeanu. Nu toţi românii au fost, însă, împotriva celor de la conducere. În Târgu-Jiu, o femeie şi-a arătat susţinerea pentru guvernanţi.

de Redactia Observator

la 06.02.2017 , 07:55

Peste 250.000 de români au ieşit din nou în stradă în provincie, pentru a şasea seară consecutiv. În ciuda abrogării ordonanţei, protestatarii cer în continuare demisia Guvernului Grindeanu. Nu toţi românii au fost, însă, împotriva celor de la conducere. În Târgu-Jiu, o femeie şi-a arătat susţinerea pentru guvernanţi.

Abrogarea controversatei Ordonanţe nu i-a oprit pe clujeni din proteste. 

Cei peste 50.000 de protestatari au luminat Piaţa Unirii cu ecranele telefoanelor mobile şi au intonat imnul României.

Vezi și

În mijlocul mulţimii şi-a făcut apariţia şi caracatiţa corupţiei, pe tentaculele căreia clujenii au scris cum vor să fie România. 

40.000 de voci au cerut o schimbare şi în Timişoara!

Pentru a şasea seară, bănăţenii au manifestat împotriva guvernanţilor.

Peste 30.000 de sibieni au mărşaluit kilometri întregi pentru a-şi striga nelumţumirile, dar şi susţinerea pentru preşedintele ţării.

30.000 de protestatari de toate vârstele au ieşit din nou şi la Iaşi.

Nu cred în promisiunile guvernanţilor şi anunţă că vor continua să protesteze.

Nemulţumirile faţă de Executiv a scos din case şi aproape 15.000 de craioveni. 

Străzile Braşovului au fost inundate şi aseară de strigătele a 10.000 de protestatari.

Aproape 10.000 de oameni au protestat la malul mării, în Constanţa. .

Abrogarea ordonanţei nu a schimbat nici atitudinea gălăţenilor. Peste 7000 de oameni au mărşăluit pe străzi. 

La Bacău, 6.000 de oameni au protestat împotria guvernanţilor.

Manifestanţii au cântat imnul şi s-au prins în Hora Unirii

6000 mii de protestatari au ieşit aseară şi în Ploieşti!

Nemulţumirile au scos în stradă români din zeci de alte oraşe. 

Nu toată lumea a scandat împotriva Guvernanţilor. La Târgu Jiu, o femeie a scris pe o cutie de plăcintă mesajul ei de susţinere pentru cei de la conducere.

Deşi la câţiva metri de ea erau sute de protestatari, opinia femeii a fost respectată şi nu a fost huiduită.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Proteste în ţară. Peste 250.000 de români au ieşit din nou în stradă