Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trei pui de urs, ucişi de tren la Buşteni. Mama puilor nu se opreşte din căutatul lor (video)

Imagini care îți fac pielea de găină la Bușteni, unde o ursoaică îşi caută cei trei pui care au fost ucişi într-un accident feroviar în timpul nopţii. Oamenii spun că aceasta a devenit agresivă, iar autorităţile monitorizează situaţia şi au luat măsuri.

de Cornel Preda

la 24.07.2020 , 21:18

  • Jandarmii au încercat fără succes îndepărtarea femelei de zonele locuite
  • IJJ Prahova a cerut tranchilizarea şi relocarea ursoaicei

În noaptea de 24 iulie, în jurul orei 01:45, în localitatea Buşteni, la o traversare de nivel de cale ferată, un tren a lovit trei pui de urs aflaţi în traversare. 

Puii erau însoţiţi de mama lor, care nu a fost lovită. Doi dintre pui au fost ucişi pe loc, iar al treilea a murit mai târziu.

În imaginile furnizate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova se poate vedea cum ursoaica a revenit la locul accidentului să îşi caute puii.

Trei pui de urs, ucişi de tren la Buşteni. Mama puilor nu se opreşte din căutatul lor (video)
Vezi și

Aceasta a fost zărită chiar şi dimineaţa, în proximitatea Castelului Cantacuzino, unde a intrat în mai multe gospodării şi a prezentat un comportament agresiv. 

Întrucânt zona este frecventată de turişti şi copii, trei echipaje de jandarmi de la IJJ Prahova au încercat să alunge ursoaica în zona împădurită.

Îndurerată, însă, ursoaica revenea spre locul unde a avut loc accidentul, căutându-şi cu disperare puii.

Zona a rămas sub monitorizarea autorităţilor, care au solicitat instituţiilor abilitate acordul pentru tranchilizarea animalului şi relocarea acestuia.

Update ora 21:00

Ursoaica agresivă care se afla în zona Castelului Cantacuzino din Buşteni după ce puii acesteia au fost loviţi mortal de un tren a fost prinsă, vineri, şi preluată de autorităţi.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, animalul va fi dus în Munţii Baiului, în zona Valea Rea.

Material realizat cu informaţii furnizate de corespondentul Observator de la Braşov, Adina Milea.

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Trei pui de urs, ucişi de tren la Buşteni. Mama puilor nu se opreşte din căutatul lor (video)