Prognoza meteo pentru două săptămâni! Se răceşte vremea
Vremea se va răci semnificativ în următoarele zile iar cantitățile de precipitații vor fi considerabile la nivelul întregii țări, media regională a temperaturilor maxime oscilând între 20 și 23 de grade Celsius, iar a minimelor între 11 și 15 grade Celsius
Vremea se va răci semnificativ în următoarele zile iar cantitățile de precipitații vor fi considerabile la nivelul întregii țări, media regională a temperaturilor maxime oscilând între 20 și 23 de grade Celsius, iar a minimelor între 11 și 15 grade Celsius
În Banat, până vineri, 21 august, vremea se va răci semnificativ, astfel că media temperaturilor maxime va ajunge să se situeze în jurul valorii de 23 de grade. În ultimele zile ale primei săptămâni și în primele zile ale celei de-a doua, regimul termic va fi din nou în creștere spre valori normale pentru ultima decadă a lunii august. Din data de 25 august și până la sfârșitul lunii nu se vor mai înregistra variații semnificative ale valorilor termice diurne. Nopțile vor deveni tot mai răcoroase, iar la mijlocul perioadei de prognoză media regională a temperaturilor minime se va situa în jurul valorii de 13 grade. Aversele vor fi mai frecvente până în jurul datei de 25 august, iar în intervalul 17 — 20 august vor fi, în general, moderate cantitativ.
În Crișana, în următoarele cinci zile, vremea va deveni răcoroasă pentru această dată, deoarece media regională a temperaturilor maxime se va apropia de 22 de grade. O creștere a valorilor termice se va resimți în intervalul 22 — 25 august, când vor fi medii în jurul a 28 de grade, apoi acestea nu se vor mai modifica semnificativ. Până la sfârșitul primei săptămâni se va resimți și o scădere accentuată a minimelor termice, de la o medie de 19 grade în prima noapte, până la o medie de doar 12-13 grade, în 23 august. În cea de-a doua săptămână, temperaturile minime vor mai câștiga până la două grade Celsius. Vor fi averse, local importante cantitativ, în intervalul 17-25 august. În rest, cu totul izolat, pot să apară ploi de scurtă durată.
În Transilvania, în intervalul 17-20 august, vremea se va răci accentuat, iar valorile termice diurne vor coborî sub cele specifice perioadei, până la o medie regională de 20-21 de grade. În următoarele 5 zile regimul termic va fi din nou în creștere, spre medii de 26-27 de grade, apoi va rămâne relativ constant. Scăderea temperaturii aerului se va resimți și pe parcursul nopților, iar cele mai reci nopți vor fi între 22 și 24 august, când media regională a minimelor va fi de 10 grade. Vor fi averse pe arii extinse și local importante cantitativ în intervalul 17-22 august, dar și în jurul datei de 25 august. În restul intervalului acestea vor fi posibile pe arii restrânse și vor fi în general slabe cantitativ.
Potrivit ANM, în Maramureș, mediile temperaturilor maxime vor scădea de la 30 de grade Celsius, în prima parte a intervalului, până la 22 de grade, în jurul datei de 20 august, apoi vor fi din nou în creștere până la 28 de grade la începutul săptămânii viitoare. După această dată nu se vor mai înregistra modificări semnificative în evoluția temperaturilor diurne. Temperaturile minime vor fi în scădere până în dimineața zilei de 23 august, când media lor va fi de 11 grade, apoi va crește foarte puțin. Manifestările de instabilitate atmosferică vor fi mai frecvente în intervalul 17 — 22 august și în jurul datei de 25 august.
În Moldova, la începutul intervalului, valorile termice diurne vor scădea semnificativ, iar între 18 și 20 august vremea va deveni rece pentru această dată, cu o medie regională a maximelor de doar 20 de grade. După acest interval se va încălzi, astfel că în cea de-a doua săptămână temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 28 de grade. În ceea ce privește temperaturile nocturne, media acestora va scădea până la 12 grade la mijlocul primei săptămâni, apoi va crește cu până la 3 grade. În primele patru zile vor fi averse, local torențiale, apoi acestea vor slăbi în intensitate și se vor restrânge ca arie. În restul intervalului ploi de scurtă durată vor fi posibile pe arii restrânse.
În Dobrogea, până miercuri, 19 august, valorile termice diurne vor scădea, astfel că vremea va deveni răcoroasă. După această dată se va încălzi din nou, dar media temperaturilor maxime nu va mai depăși 27 de grade. Temperaturile minime vor avea aceeași tendință. Media lor va scădea de la 21 de grade în prima zi, la 15 grade spre sfârșitul săptămânii, apoi va crește ușor. În prima săptămână vor cădea averse, pe arii restrânse importante cantitativ, aproape în fiecare zi. În cea de-a doua săptămână, condițiile de ploaie vor fi mai mari în jurul datei de 25 august.
În Muntenia, temperaturilor vor scădea treptat până în data de 19 august când vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa în jurul valorii de 22 de grade. După această dată se va încălzi, astfel că la începutul celei de-a doua săptămâni se vor atinge valori termice diurne normale pentru această perioadă. Mediile temperaturilor minime se vor situa între 20 de grade la începutul intervalului și 13 grade la mijlocul acestuia. În prima săptămână vor fi averse aproape în fiecare zi și local se vor cumula cantități mai importante de apă. Ploile vor fi mai frecvente în jurul datei de 25 august, iar în rest vor apărea mai rar și pe spații mai mici.
În ceea ce privește Oltenia, în intervalul 19-22 august, vremea va fi rece pentru această dată, cu o medie regională a temperaturilor maxime ce se va situa în jurul a 22 de grade. În restul intervalului temperaturile diurne vor fi normale sau ușor mai mari decât în mod obișnuit în această perioadă. Nopțile vor fi tot mai răcoroase, iar cele mai mici temperaturi se vor înregistra la mijlocul intervalului, când media lor pe întreaga regiune se va situa în jurul valorii de 13 grade. În prima săptămână va ploua în fiecare zi și pe arii restrânse vor fi posibile cantități mai importante de apă. În cea de-a doua săptămână probabilitatea de ploaie va fi mai scăzută.
La munte, în prima săptămână, temperatura aerului va avea variații semnificative. În primele zile va scădea până la o medie a valorilor maxime de 14 grade, apoi va crește cu două-trei grade. Cea de-a doua săptămână va avea valori relativ constante, cu o medie de 17-18 grade. În cursul nopților, temperatura aerului va avea valori medii cuprinse între 11 și 14 grade. Manifestări ale instabilității atmosferice vor fi aproape în fiecare zi, dar mai frecvente până în data de 22 august.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰