Video Relația cu animăluţul de companie, comparată cu cea dintre părinte și copil. Explicațiile psihologului
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Relația dintre animăluțul de companie şi stăpân poate însemna mai mult decât orice pentru unii, însă este important să înțelegem care sunt responsabilitățile și nevoile acestuia. De multe ori, este considerat un membru al familiei, relaţia fiind comparată cu cea dintre părinte şi copil, iar explicaţiile vin de la invitatul Observator 16, Anca Boalcă, psiholog.
Prezentator: E o schimbare, un salt în maturitate al acestei societăți sau a fost un switch cauzat de altceva?
Invitat: Poate de stres sau de numeroasele situații cu care ne-am confruntat în ultima perioadă. Sunt două relații total diferite. Relația cu animalul este unilaterală și de dependență, o relație în care proprietarul sau stăpânul primește afecțiune necondiționată. În schimb, relația cu copilul este provocatoare și îl forțează pe adult să se reorganizeze psihic. Responsabilitățile sunt altele, iar relația cu copilul te provoacă să te dezvolți de la o etapă la alta, împreună cu el.
Prezentator: Și atunci, ce se întâmplă în comportamentul și în psihicul nostru în relația cu blănoșii? De ce vrem să avem animăluțe de companie?
Invitat: Poate ar fi bine să avem și copii, și animăluțe. Aceasta ar fi o situație ideală. De ce aleg foarte mulți oameni relația cu animalele? Pentru că, poate, la un nivel inconștient au nevoie să îngrijească pe cineva. Pe de altă parte, relația cu animalul îți oferă foarte multă afecțiune. Te învață să ai grijă de el, să fii responsabil. Există chiar un exemplu terapeutic: înainte să aduci pe lume un copil, ai grijă mai întâi de o plantă, după care de un animal. Clar, relația cu animalul aduce foarte multe beneficii în viața unui om. Te responsabilizează, primești afecțiune, după care începi să te gândești: "Oare ce trebuie să fac ca să-i fie bine animalului meu?". În același timp, responsabilitățile sunt mai reduse decât în relația cu copilul, iar relația este unidirecțională și de dependență.
Prezentator: Și poate și de aici vine nevoia de a-i duce la grădiniță pentru animale, în spații cu piscină sau în locuri unde au meniuri speciale.
Invitat: M-aș întreba: oare pentru cine fac toate lucrurile acestea? Animalul meu are nevoie de toate acestea sau le fac pentru mine, pentru că îmi dau senzația că relația este mai mult decât este în realitate? În același timp, nu trebuie să comparăm cele două relații. Sunt total diferite, iar iubirea nu poate fi judecată.
Prezentator: Dar când este bine să ne punem întrebarea: pentru cine fac toate acestea?
Invitat: Când decid să-mi iau un animăluț, ce rol joacă el în viața mea și cărei funcții psihice îi servește această grijă și această relație unidirecțională?
Prezentator: Care ar fi raportarea corectă față de un animal de companie?
Invitat: Orice comportament exagerat poate ridica un semn de întrebare. Să am grijă de el, să-l duc la veterinar, să-i ofer o alimentație potrivită, să răspund nevoilor lui, să-l scot afară ori de câte ori are nevoie, dar, în același timp, să fiu atent să nu exagerez cu aceste comportamente. Pentru că s-ar putea să intru într-o relație de substituție. Și atunci apare întrebarea: ce substituie această relație? Pierderile animalelor de companie sunt foarte dificile, iar cine a trecut prin asta știe cât de greu pot fi depășite.
Prezentator: Este ceva normal?
Invitat: Este o pierdere. Ca în orice altă pierdere, suferim pentru că a existat o relație de atașament afectiv. Animalul este un membru al familiei, dar trebuie să înțelegem dimensiunea acestei relații și să nu exagerăm.
