Românii și grecii stau acasă în Noaptea de Înviere, în vreme ce rușii își ignoră Patriarhul
Sărbătoarea Paştelui este, pentru creștinii ortodocși, un moment al păcii și al bucuriei, al biruinţei lui Hristos asupra păcatului, un moment încărcat de simbolism și tradiție pentru milioane de oameni din întreaga lume.
Sărbătoarea Paştelui este, pentru creștinii ortodocși, un moment al păcii și al bucuriei, al biruinţei lui Hristos asupra păcatului, un moment încărcat de simbolism și tradiție pentru milioane de oameni din întreaga lume.
Anul acesta, Paștele, de departe cea mai importantă sărbătoare din calendarul creștin ortodox, îi găsește pe oameni confuzi și în imposibilitatea de a primi Lumină Sfântă de la Ierusalim.
Pe măsură ce pandemia de coronavirus a pus stăpânire pe întreg mapamondul, confiscând viețile celor mai vulnerabili dintre noi, guvernele lumii au impus restricții dure menite să limiteze răspândirea virusului ucigaș.
♦ În România, slujbele de Sfintele Paşti vor fi săvârșite doar de slujitorii bisericești, fără participarea credincioșilor, fiind transmise pe canalele TV și pe Internet.
Oamenii nu vor putea merge în Noaptea de Înviere să primească Lumină și Sfintele Paști, însă autoritățile au anunțat că, în colaborare cu Biserica Ortodoxă Română, ele vor fi distribuite, la solicitare, la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi câte cinci voluntari.
Inițial, șeful MAI anunțase că redeschide Bisericile pentru Noaptea de Înviere, însă președintele Klaus Iohannis a cerut anularea acordului încheiat cu reprezentanții BOR pe motiv că a fost explicat într-o manieră ”mult prea optimistă”.
Lucrurile nu stau foarte diferit nici în celelalte țări ortodoxe din regiune
Patriarhul Bartolomeu I, lider spiritual al ortodocșilor lumii, i-a îndemnat pe credincioși să respecte măsurile guvernamentale și recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.
Dar scoaterea oamenilor în afara bisericilor nu s-a dovedit a fi un lucru ușor.
♦ Grecia - măsuri ferme, biserici închise
În Grecia, unde mai mult de 90% din populație este creștin-ortodoxă, guvernul a transmis foarte clar mesajul că, anul acesta, Paștele nu va mai fi la fel ca în anii trecuți, scrie The Washington Post.
Toate bisericile din Grecia rămân închise pentru credincioși, pe toată durata sărbătorilor de Paște, fiind permisă doar ”rugăciune individuală” a preoților.
Restricțiile extrem de dure au făcut ca, în acestă țară de aproape 11 milioane de locuitori să existe doar 105 decese cauzate de coronavirus.
Oficialii se tem că orice abatere de la regula distanțării sociale ar putea avea consecințe grave în următoarea perioadă, așa că au fost instituite blocaje rutiere peste tot în țară, iar amenzile s-au dublat.
Stelios Petsas, purtătorul de cuvânt al guvernului: „Acest Paste este diferit. Nu vom merge în satele noastre, nu ne vom relaxa la soare în curțile noastre, nu vom merge la bisericile noastre. Și, desigur, nu ne vom strânge în casele rudelor și prietenilor. Pentru a continua să fim împreunăm anul acesta rămânem separați de Paște”.
Slujbele de Paște se vor ține în spatele ușilor închise, doar preotul și dascălii.
♦ Cipru - fără Lumina Sfântă de la Ierusalim
În vreme ce autoritățile elene și ruse au aranjat lucrurile astfel încât să primească Lumina Sfântă din Israel, fără să o distribuie însă populației, Arhiepiscopul Chrysostomos al Ciprului susține că nici nu este nevoie ca ea să ajungă în casele credincioșilor.
„Astăzi, nu credința este în pericol, ci credincioșii”, a declarat președintele Ciprului, Nicos Anastasiades.
♦ Serbia și Macedonia de Nord - bisericile rămân închise
În Serbia și Macedonia de Nord, autoritățile au decis că bisericile vor rămâne închise de Paște, iar prezența credincioșilor la slujba de Înviere este strict interzisă.
Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă Sârbă a anunțat deja că nu va respecta interdicția și a cerut guvernului să lase oamenii la biserică.
”Îi voi cere în genunchi patriarhului să revină asupra cererii, dar cu siguranţă nu vom aresta preoţi”, a fost reacția președintelui Aleksandar Vucic la vestea că Biserica se opune restricțiilor.
♦ Muntenegru - preoți arestați, situație confuză
În Muntenegru, situația este și mai confuză. Deși prezența credincioșilor în biserică a fost interzisă din 22 martie, un arhiepiscop şi mai mulţi preoţi, care au încălcat această interdicţie, au fost arestaţi duminica trecută.
♦ Georgia și Bulgaria - slujbele de Paște vor avea loc în afara lăcașelor de cult
Cele două țări au anunțat că slujbele de Paște pot avea loc, în condițiile legii, în afara lăcașelor de cult.
Atât Sinodul Bisericii Bulgare, cât și autoritățile au făcut un apel la credincioși să rămână acasă, dar bisericile au rămas deschise, iar slujbele se desfășoară în continuare.
„Le-am spus mitropoliților când m-au sunat și i-am sunat și eu să facă tot posibilul să mențină distanța între credincioși, să dezinfecteze icoanele și locul unde se întâlnesc,” a transmis săptămâna trecută premierul Bulgariei în timpul unui briefing de presă pe tema coronavirusului, scrie Basilica.
„Oricare ar fi măsurile pe care le luăm, Dumnezeu să ne ajute. Doar Domnul ne poate scăpa de această criză. Aceasta este părerea mea pe acest subiect,” a spus premierul bulgar Boiko Borisov în timp ce și-a făcut semnul sfintei cruci.
♦ Rusia - în jumătate din regiuni, preoții ruși ignoră Patriarhul și Guvernul de la Moscova
Biserica Ortodoxă Rusă părea inițial reticentă să impună restricții credincioșilor.
Când autoritățile din Sankt Petersburg, al doilea oraș ca mărime al Rusiei, le-au interzis credincioșilor să mai meargă la biserică, pe 26 martie, Patriarhia Moscovei a condamnat decizia și a catalogat-o drept o încălcare a libertății religioase.
Doar trei zile mai târziu, Patriarhul Kirill a îndemnat în mod public credincioșii „să respecte cu strictețe reglementările impuse de autoritățile sanitare” și „să se abțină de la a merge la biserică”.
Cu toate acestea, preoții din aproximativ jumătate de Rusie vor ignora restricțiile impuse de autorități pentru limitarea răspândirii coronaviruslui.
În 43 din cele 85 de regiuni ale Rusiei, bisericile îi vor întâmpina pe enoriași pentru slujbele de Paște, anunță site-ul de știri RBC, citând date disponibile la 15 aprilie de la eparhiile Bisericii Ortodoxe Ruse și de la birourile de presă ale liderilor regionali de stat.
Biserica Ortodoxă Rusă îi învață pe credincioși cum să își binecuvânteze singuri, acasă, bucatele de pe masa de Paște
Pentru că nu toți credincioșii vor putea merge la Biserică în Noaptea de Înviere, Biserica Ortodoxă Rusă a emis instrucțiuni speciale despre cum să binecuvântezi acasă bucatele preparate cu această ocazie, anunță ria.ru.
Conform recomandărilor emise de Biserică, înainte de masa de Paște, trebuie rostit de trei ori consecutiv troparul pascal: „Hristos a înviat din morți/ Cu moartea pre moarte călcând/ Și celor din morminte/ Viață dăruindu-le!”.
Apoi, mâncarea este stropită cu apă sfântă în timp ce sunt rostite cuvintele: „În numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Amin”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰