Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Rezoluții de anul nou, uitate pe drum. Ce s-a ales de promisiunile făcute la început de 2025

De mâine mă apuc de sport, până la vară slăbesc, de azi încep să fac economii. Aşa sună rezoluțiile tuturor la începutul anului? Ce s-a ales de ele după fix jumătate de an, aflaţi din materialul video de mai jos. 

de Ana Maria Gheorghe

la 15.06.2025 , 15:07

În primele zile ale lui 2025, ca de altfel la începutul fiecărui an, sălile de sport erau pline, ambiția mare, dorințele multe. Printre cele mai frecvente rezoluții de an nou, sportul ocupă întotdeauna primul loc, urmat de alimentația sănătoasă. Să economisesc bani, să renunț la un viciu și să dezvolt un nou hobby – au fost alte dorințe trecute pe lista pentru 2025. 

Și iată-ne la mijlocul anului. Să vedem câte rezoluții s-au pierdut până acum pe drum. Conform unui studiu, 20% dintre oameni abandonează planurile în primele două săptămâni după revelion. Până în luna februarie, trei sferturi dintre rezoluții eșuează. 

Doar una din patru persoane reușește să își mențină obiectivele mai mult de o lună. Și dacă te afli printre ele, sunt șanse mari să-ți duci până la capăt ce ți-ai propus. Până la capăt, adică până la final de an, când aproape 10% dintre rezoluții se împlinesc. 

Articolul continuă după reclamă

Sunt trei motive principale pentru eșec, spun psihologii și studiile. Fie obiectivele nu sunt realiste, adică ne propunem ținte mult prea ambițioase și prea numeroase. Fie ne lipsește un plan clar, prin care să și monitorizăm progresul. Aproape un sfert dintre cei care își fac liste cu rezoluții recunosc că pur și simplu le uită după o vreme. 

Vestea bună: nu e nevoie să așteptați următorul Revelion ca să vă resetați viața. Nici măcar începutul lunii sau prima zi a săptămânii. E suficient să începeți astăzi, cu schimbări cât de mici, care pot face diferențe mari.  

Ana Maria Gheorghe Like

Norocoasă, energică, muncitoare, empatică, neobosită. Cam așa pot să mă decriu în câteva cuvinte. Iubesc oamenii. Și ei mă iubesc pe mine! Simt asta la fiecare reportaj, la fiecare interviu, la fiecare întâlnire cu telespectatorii.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri sociale » Rezoluții de anul nou, uitate pe drum. Ce s-a ales de promisiunile făcute la început de 2025