Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Româncă înşelată la muncă, în Italia

A crezut că pleacă la cules de căpşuni, dar a ajuns la un pas de moarte. O româncă a trecut prin coşmarul vieţii ei, după ce a crezut în vorbele unui intermediar care a dus-o în Italia.

de Redactia Observator

la 16.04.2014 , 20:00

 Căpşunile erau de fapt portocale, iar angajatorul nu i-a plătit niciun ban. Nici ei, nici colegelor ei. Femeia aproape şi-a pierdut piciorul, fracturat într-un accident de muncă, pentru că nimeni n-a vrut să o ducă la spital. A reuşit să scape şi să se întoarcă în România, cu banii trimişi de acasă, de părinţi.

Au crezut că pleacă la un trai mai bun, în Italia, dar au ajuns în cel mai negru coşmar. Lidia şi Claudia au găsit un anunţ pe internet. Un loc de muncă la cules de căpşuni. Intermediarul, un român, le promitea un salariu bun, casă şi masă.

Căpşunile erau de fapt portocale. O muncă mult mai periculoasă. Claudia a căzut dintr-un portocal şi şi-a fracturat un picior. Nepăsarea angajatorilor putea să o coste piciorul. Când a ajuns, în sfârşit, la un spital, Claudia a fost operată de urgenţă. Acum, e imobilizată la pat şi are nevoie de cel puţin două luni de recuperare.

Vezi și

Părăsite la spital, fără bani şi fără să cunoască limba, româncele au cerut ajutor de acasă, de la părinţi. Aşa au reuşit să se întoarcă în România. Colegele lor au rămas însă acolo.

Părinţii fetelor au cerut ajutorul Ministerului Afacerilor Externe, iar incidentul a ajuns şi la autorităţile italiene. Bărbatul care a intermediat contractul şi angajatorul italian au fost interogaţi de carabinieri, însă nu au fost reţinuţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Româncă înşelată la muncă, în Italia