Antena Meniu Search
x

România are un doctor de aur

A fost medaliat pentru cea mai bună invenţie a anului la Geneva: un aparat care simulează operaţiile pentru pietrele la rinichi. Invenţia e deja vânată în străinătate, la noi rămâne doar în laboratorul medicului. Dar, asta nu-l dezamăgeşte.

Vezi și

 El crede că un chirurg trebuie să aibă suflet de artist, iar adevărata lui profesie trebuie să fie aceea de a fi om. Ultimul aur este pentru un manechin. Practic, un simulator de operaţii minim invaziv pentru pietrele la rinichi.

O astfel de invenţie dacă ar fi pusă în practică ar face economie de milioane de euro unei ţări. Şi asta pentru că pe simulator se vor putea antrena toţi studenţii şi rezidenţii. În universtăţi şi în spitale.

Victor Cauni este singurul medic din cei 30 de expozanţi ai României medaliat cu aur la Târgul de la Geneva din 2014. Invenţia lui i-a impresionat pe experţii din Arabia Saudită şi Rusia, ţările care investesc cel mai mult în cercetare. Mai ales că litiaza renală este o boală care afectează 5% din populaţia planetei. Adică milioane de oameni.

Statul român nu ia în calcul invenţia medicului. Dar, companii private străine i-au făcut deja oferte. Chirurgul nu vrea să vorbească prea mult despre asta. Preferă să povestească despre pasiunile lui: face arte marţiale, scrie filozofie şi se ocupă de artă.

Un artist îi pune în practică ideile pictând cu vin. Doctorul crede că un chirurg trebuie să aibă suflet de artist. Se luptă des cu moartea şi nu uită că adevărata lui profesie trebuie să fie aceea de a fi om.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » România are un doctor de aur