Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Situația ar putea scăpa de sub control în România. Avertismentul epidemiologului Virgil Musta

Situaţia în România riscă să scape de sub control. Este avertimentul unui important medic epidemiolog. Cu atît mai mult cu cât răspândirea virusului în tot estul Europei urmează modelul celor două cocoaşe, complet diferit de ce a fost în vest.

de Laurenţiu Rădulescu

la 09.07.2020 , 21:22

  • Respectarea regulilor de igienă și distanțare socială este vitală pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2
  • Modele diferite de răspândire a coronavirusului, între vestul și estul Europei

În patru luni nu doar modul de viaţă s-a schimbat, ci şi tonul şi mesajul.

Dr. Virgil Musta, medic epidemiolog Timișoara: Există riscul ca pandemia să nu mai poată fi ținuta sub control și sistemul de sănătate să fie depășit.

Lupta cu virusul a avut suişuri şi coborâşuri. La fel şi graficul îmbolnăvirilor.

Vezi și

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: Suntem pe o a doua panta ascendentă, ca o cocoașă. Avem o a doua cocoașă. Sutem pe 1.4 ca și transmitere comunitară.

Prima cocoaşă a atins vârful în luna aprilie cu peste 500 de îmbolnăviri. A urmat o pantă descendentă, care a adus relaxarea. Din mai cifrele au crescut din nou, pentru ca astăzi să depăşească un nou prag. Modelul e tras la indigo şi în alte ţări: Bulgaria, Serbia, Israel. 

Marius Adrian, turist român în Bulgaria: La intrarea în Bulgaria am stat cred 20 de minute. Ne-au cerut doar talonul de la maşină. Am fost în fiecare zi în altă staţiune. Noi stăm în Balcic. În Balcic e foarte multă lume.

Model diferit de răspândire, în vestul Europei

În vestul Europei, modelul a fost altul: un singur val puternic, urmat de o curbă abruptă descendentă. În Italia, Spania sau Franţa vârful a fost atins în martie. În toate aceste ţări, restircţiile dure au fost menţinute în jur de două luni.

Lavinia, o asistentă medicală din România, care s-a îmbolnăvit la locul de muncă, într-un spital din Lombardia are o explicaţie pentru vindecarea ei şi a ţării sale adoptive.

Lavinia Trif, asistent medical în Milano: Lumea a fost destul de speriată dar măsurile de protecţie s-au respectat. Primul vârf a durat destul de mult, vreo două luni de zile. Suntem în stabilitate acum.

COVID-19 a ucis, în Italia, peste 32 de mii de oameni. Acum, regulile de distanţare şi igienă sunt literă de lege.

Lavinia Trif, asistent medical în Milano: Weekendul trecut am fost la mare cu copiii. Ne-au dat la intrare tot ce trebuie, manuși, dezinfectant, ne-au explicat tot.

Dr. Virgil Musta, medic epidemiolog Timișoara: Există o serie de influențe negative. Persoane care insistă pentru a nu purta masca, lucruri care fac un mare rău societății. Dacă nu înțelegem că această pandemie există, dacă nu înțelegem că e neapărat necesar să respctam cele 3 reguli de aur, riscăm să ajungem în această situație.

Carmen Dorobăț, manager al Spitalului de Boli Infecțioase: Atâta vreme cât atitudinea populației și a unei populații care vizează un procent considerabil va fi aceasta, sigur că numărul de cazuri nu va începe să scadă.

Este imunizarea de masă soluţia?

Emiliam Popovici, Societatea de Epidemologie: Nici acolo nu s-au înregistrat nişte cifre care să justifice o funcţionare deplină a imunităţii colective. Imunitatea colectivă este funcţională undeva de la 60% din populaţie trecută prin infecţie sau populaţie care a fost vaccinată. Aceste cifre nu s-au atins nici în Italia nici în Spania.

Pentru moment însă, oficialii spun că în loc de alte relaxări, ar trebui să ne aşteptăm la noi restricţii.

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Situația ar putea scăpa de sub control în România. Avertismentul epidemiologului Virgil Musta