Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Urmează trei zile cu ger siberian şi ninsori! Temperaturile vor scădea până la -10 grade Celsius

În România vin trei zile cu ger siberian şi ninsori. Deja a nins la munte, iar zăpada ar putea acoperi şi Capitala. Vor fi chiar minus 10 grade, un ger anormal pentru această perioadă, după o toamnă cu temperaturi de vară. Vremea extremelor e cauzată de topirea gheţii de la Polul Nord.

de Redactia Observator

la 15.11.2018 , 19:32

În România vin trei zile cu ger siberian şi ninsori. Deja a nins la munte, iar zăpada ar putea acoperi şi Capitala. Vor fi chiar minus 10 grade, un ger anormal pentru această perioadă, după o toamnă cu temperaturi de vară. Vremea extremelor e cauzată de topirea gheţii de la Polul Nord, care va aduce şi alte fenomene neobişnuite, spun climatologii.

Aerul rece siberian a acoperit deja jumătate de ţară şi a adus ploi şi ninsori alimentate de un ciclon care s-a format în zona Mării Negre. La prânz, temperatura s-a apropiat de pragul îngheţului, în multe zone din ţară. Din cauza vântului, la Vârful Omu, temperatura resimţită a fost de minus 18 grade.

Temperaturile înregistrate astăzi au fost şi cu 10 grade mai mici decât normalul perioadei. La Galaţi, unde la prânz erau doar 4 grade, şcolile riscă să se închidă dacă până la sfârşitul lunii autorităţile nu rezolvă problema încălzirii sălilor de clasă. În oraş, încă se lucrează la racordarea şcolilor la reţeaua de gaz.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În schimb, cabanierii şi administratorii pârtiilor se pregătesc pentru deschiderea sezonului de schi.

Azi au fost doar primele semne de iarnă. De mâine, avertizează meteorologii, vremea va fi neobişnuit de rece. Aerul cald care se deplasează dinspre Europa spre zona arctică dă peste cap tiparele vremii. La Polul Nord e neobişnuit de cald, iar în Europa vine gerul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

De mâine dimineaţă, până duminică la prânz, România intră sub o alertă meteo de vreme deosebit de rece. Va ninge viscolit la munte, va fi lapoviţă la câmpie şi deal, iar dimineaţa şi noaptea vor fi temperaturi negative.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Inclusiv în Bucureşti, unde temperatura va scădea spre minus 2 grade şi va ninge. În ţară, termometrele vor arăta şi minus 10 grade, iar săptămâna viitoare va începe tot cu vreme rece şi ninsori.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Urmează trei zile cu ger siberian şi ninsori! Temperaturile vor scădea până la -10 grade Celsius